• Lumea in Stiri

Ia ar putea deveni element de patrimoniu cultural imaterial, la UNESCO


Dosarul "Arta cămăşii cu altiţă - element de identitate culturală în România şi Republica Moldova" a fost depus la UNESCO, pentru înscrierea în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial a umanităţii.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Culturii. Însă, de-abia la sfârșitul anului viitor vom afla dacă propunerea a fost sau nu aprobată. Dosarul va fi evaluat în a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie/decembrie 2022. Dosarul a fost realizat cu participarea grupurilor naţionale de experţi din România şi Republica Moldova, elaborarea sa fiind coordonată de Ministerul Culturii din România.

Din grupul de lucru al Ministerului Culturii din România au făcut parte experţi, profesori ai Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, cercetători ai Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" al Academiei Române, dar şi cercetători şi muzeografi ai Muzeului Naţional ai Ţăranului Român, Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Muzeului Olteniei, Complexul Naţional Muzeal ASTRA - Sibiu şi Muzeul de Etnografie Braşov. În perioada 2020-2021, experţii din cele două ţări au desfăşurat o activitate susţinută de documentare, cercetare și filmare, a fost urmărită evoluţia şi viabilitatea tehnicilor de realizare a cămăşii cu altiţă în comunităţi rurale şi urbane din România şi Republica Moldova. Sunt prezentate etimologia cuvântului altiţă, diversitatea regională , materiile prime folosite, instrumentarul de lucru, croiala și așa mai departe.


Cu alte cuvinte, povestea din spatele istoriei cămășii cu altiță, purtată de-a lungul timpului și promovată de mai multe personalități. Mai multe despre ia românească, dar și o galerie cu personalitățile care au purtat cu drag ia, puteți vedea aici:

https://www.lumeainstiri.com/post/va-fi-ia-%C3%AEn-patrimoniul-unesco-dosarul-iei-a-ajuns-la-paris

Recent Posts

See All