• Lumea in Stiri

111 ani de la primul zbor cu primul avion românesc inventat, construit şi pilotat de un român




“Avea şi el un vis, care nu-l părăsea niciodată. De câte ori ieşeam la plimbare afară din Sibiu, cum se iveau în zare crestele munţilor, Vlaicu părea schimbat. Vorbea mai puţin, îşi curma glumele şi rărea pasul. Era distrat, îl lua în stâpânire un calm necunoscut şi fruntea, senină de obicei, i se învăluia într-o umbră de seriozitate. (…) Visul ăsta l-a omorât… L-a omorât înainte de-a fi început să trăiască. Era doar abea în pragul vieţii, cu fierberea tulbure încă a celor treizeci de ani (…) Muncea cu patimă, unind devotamentul sălbatic al geniului, cu stăruinţa ţărănească. De aceea Vlaicu a fost toată viaţa lui un izolat, cum rar se întâlnesc… Nu cunoştea reţeaua de convenţii şi îndatoriri care îndrumă pe trecător în drumul lui. Nici nu putea s-o vadă, doar până în clipa când s-au închis pe veci ochii aceia strălucitori, ei au fost aţintiţi numai spre cer… ”.


Așa scria despre Aurel Vlaicu prietenul său, scriitorul Octavina Goga, într-un eseu publicat iniţial în revista „Luceafărul” şi reluat mai târziu în volumul „Precursori”.


De fapt, Goga a fost cel care, alături de alți intelectuali ai vremii, l-au ajutat pe Vlaicu să-și împlinească visul de a construi primul avion românesc.


Aurel Vlaicu s-a născut pe 19 noiembrie 1882, la Binţinţi într-o familie de ţărani înstăriţi. În satul natal face şcoala primară, apoi trece la şcoala elementară din Orăştie (1890).


Urmează cursurile Colegiului Reformat Kun din Orăştie. Continuă liceul la Sibiu (1901) unde îşi ia bacalaureatul (1902). După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta (1902). Se transferă la Ludwig-Maximilians-Universität München obţinându-şi diploma de inginer (1907).


În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, acţionat de arcuri.


A abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare.


După ce a lucrat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile OPEL din Rüsselheim Germania, revine în satul natal la sfârşitul anului 1908 unde, împreună cu fratele său Ion, realizează un planor.


În anul 1909, pe păşunea de la marginea satului Bintiţii face primele zboruri cu planorul „Vlaicu 1909” , ridicându-se la 10-15 m cale de 50-100 m.


În octombrie 1909, Modelul nr. 2 „Gândacul”, un aeromodel funcţionând prin învârtirea elicelor cu ajutorul unor fire de cauciuc răsucite, lungi de cca. 20 cm (care constituiau „motorul” lui) este prezentat lui Spiru Haret, ministrul învăţământului, în Parcul Expoziţiei de la Filaret (azi Parcul Carol) din Bucureşti.


Acesta, împreună cu unele personalităţi marcante ale timpului, care îl însoţeau, entuziasmat de demonstraţiile făcute de Vlaicu cu macheta „gândacului”, intervine pe lângă ministrul de Război care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în Arsenalul Armatei din Dealul Spirii.



Prin urmare, construieşte aeroplanul „Vlaicu I”, echipat cu 2 elice coaxiale, contrarotative, acţionate de un motor rotativ Gnome de 50 CP, de provenienţă franceză, încercat pe bancul de probă de Traian Vuia.



Aeroplanul construit de Aurel Vlaicu a fost scos în câmp pentru prima dată în 12 iunie 1910, iar în 16 iunie a avut loc o primă încercare de zbor nereuşită.


O zi mai târziu, în 17 iunie 1910, după mai multe încercări, a realizat primul zbor cu aeroplanul construit de el însuşi.


Aparatul de zbor, condus de Aurel Vlaicu, a câştigat viteză şi, după circa 40 de metri parcurşi pe pământ, a fost văzut de toţi cei prezenţi cum se ridică în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, coborând apoi uşor pe pământ. Prietenii care au participat la eveniment l-au îmbrăţişat pe Vlaicu şi vorbeau entuziasmaţi cum l-au văzut zburând, notează inginerul Constantin C. Gheorghiu în cartea "Aurel Vlaicu un precursor al aviaţiei româneşti" (Editura Tehnică, 1960).


Şi fiindcă prin zborul lui din acea memorabilă zi de 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu „a semnat actul de naştere al aviaţiei române”, ziua aceasta a fost devenit ziua aviaţiei române, care se sărbătoreşte în fiecare an în cea de-a treia duminică din cursul lunii iunie. A doua zi, gazetele vremii publicau senzaţionala ştire a zborului executat de primul avion românesc, inventat, construit şi pilotat de un român. Succesul primului zbor al lui Vlaicu a fost sărbătorit într-un cadru festiv de un grup de prieteni apropiaţi. Vestea zborului executat de Vlaicu s-a răspândit foarte repede în tot oraşul. Vlaicu a ajuns pe câmp a doua zi după amiază şi, spre surpriza lui, îl aşteptau foarte mulţi curioşi, copiii se adunaseră acolo de dimineaţă. Spre seară, când a scos aeroplanul din hangar, câmpul era plin de lume. Vlaicu s-a aşezat la postul de pilotaj, iar după ce a încălzit motorul, aeroplanul a plecat vijelios. După vreo 40 de metri, maşina zburătoare şi-a ridicat roţile din faţă şi aproape simultan a părăsit pămânul şi rotiţa din spate. Aeroplanul a zburat deasupra câmpului cu o viteză din ce în ce mai mare, în timp ce lumea aplauda. La marginea cealaltă a câmpului, Vlaicu a oprit motorul iar aeroplanul a coborât lin, se arată în cartea menţionată. Dorinţa de a construi un aparat de zbor mai bun, mai uşor şi mai rapid decât cele deja prezentate în străinătate s-a lovit de lipsuri financiare. Tatăl lui Aurel Vlaicu a ipotecat pământul pentru a-i putea oferi bani, dar nu erau suficienţi. Aurel Vlaicu a plecat la Bucureşti, încercând să facă rost de bani pentru invenţia la care visa, dar a fost refuzat de guvernanţi. Totuşi, un grup de intelectuali, între care Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, Spiru Haret, l-au susţinut şi au avut încredere în inteligenţa şi talentul tânărului.


Sprijinit de Asociaţiunea ASTRA, a proiectat şi a construit la Bucureşti, la Arsenalul Armatei, două tipuri de avioane monoplane - Vlaicu I (1910) şi Vlaicu II (1911).


Aurel Vlaicu a învăţat singur să piloteze aparatele, ajungând în scurt timp la o măiestrie care i-a îngăduit să-i întreacă pe mulţi aşi ai acrobaţiei aeriene. La concursul aviatic de la Aspen, de lângă Viena, din iunie 1912, a obţinut, cu aparatul Vlaicu II, Premiul I pentru aruncarea la ţintă a unui proiectil şi Premiul II pentru aterizare la punct fix. A făcut zboruri de încercare şi demonstrative şi în ţară cu acest avion (Bucureşti, Blaj, Sibiu, Braşov, Iaşi, Ploieşti, Lugoj, Orăştie, Alba Iulia, Târgu Mureş), între 1910 şi 1912. Între 1912-1913, a proiectat avionul Vlaicu III, primul avion din lume de construcţie metalică, profilat aerodinamic, pe care însă nu a mai apucat să-l construiască, prăbuşindu-se cu avionul Vlaicu II, lângă Câmpina, la 31 aug./13 sept. 1913, în timp ce încerca să treacă munţii.


Cauzele accidentului aviatic, mortal pentru Aurel Vlaicu, nu au fost nici până în prezent elucidate.


Aurel Vlaicu a fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948.


109 views0 comments