• Lumea in Stiri

200 de ani de la nașterea lui Dostoievski, genialul scriitor rus condamnat la moarte



În urmă cu 200 de ani, la Moscova, se năștea unul dintre cei mai mari dramaturgi universali. Feodor Mihailovici Dostoievski.


Mai exact, pe 30 octombrie - pe rit vechi /11 noiembrie 1821, pe rit nou.


Tatăl - Mihail Dostoievski, a fost medic la un spital pentru săraci. Dar avea şi o moşie în gubernia Tula, unde a fost ucis în 1837, chiar de către țăranii care lucrau pe moșie, care nu au mai suportat comportamentul tiranic al acestuia.


Mama, Maria, se trăgea dintr-o familie de negustori moscoviţi, o fire blândă, smerită şi iubitoare, foarte credincioasă, a murit în acelaşi an cu soţul său, în 1837.


Viitorul scriitor face mai întâi studii la un “pension” particular din oraşul natal, după care intră, împreună cu fratele său mai mare la Şcoala de ingineri militari din Petersburg. Feodor este pasionat din copilărie de literatură, în adolescenţă citind din Homer, Goethe, Schiller, Hoffmann; Molière, Voltaire, Hugo, Balzac, G. Sand, E. Sue; Shakespeare, Dickens.


După absolvire, lucrează la camera de proiectări a Departamentului ingineresc de pe lângă Comandamentul Sankt-Petersburgului. Peste un an, însă, îşi dă demisia din armată, ca să-şi facă literatura, scrisul, o profesie – până la sfârşitul vieţii.


Debutează în 1845 cu romanul Oameni sărmani, care s-a bucurat de o critică foarte bună.


Subiectul sărăciei va fi predilect în întreaga sa carieră.


În 1840, Dostoievski participa la un cerc literar, ce avea ca scop reformarea socială. Citeau cărţi interzise şi discutau despre schimbare – să scape de cenzură, de exemplu, într-o perioadă în care astfel de idei atrăgeau pedepse crunte.


În cele din urmă, membrii cenaclului au fost prinşi, trimişi într-o închisoare de maximă siguranţă şi condamnaţi la moarte.


La 22 decembrie 1849 este condamnat la moarte prin împuşcare; într-o piaţă centrală a Petersburgului, are loc “ritualul execuţiei” – condamnaţii sunt legaţi de stâlp, li se leagă apoi ochii, ca în ultimul moment să li se anunţe comutarea pedepsei.


Chiar înainte de execuţie, un mesager al Ţarului a anunţat că scriitorul nu va fi ucis, ci va fi trimis în Siberia, unde va petrece opt ani de muncă silnică.


Trăirea şocului de a vedea moartea cu ochii săi este zugrăvită mai apoi, zguduitor, în romanul Idiotul.


Într-un final, este condamnat la ani de muncă silnică şi pierderea drepturilor civile.


Şi-a executat pedeapsa în penitenciarul de muncă silnică de la Omsk, în Siberia, în ocnă (ianuarie 1850 – februarie 1854).


Acolo, se spune, a adunat material și trăiri pentru multe dintre scrierile sale.


În drum spre ocnă, o femeie, soția unui fost revoluţionar-decembrist, îi oferă o Biblie, singura carte pe care a putut-o citi în tot acest timp.


De-altfel, întreaga operă a lui Dostoievski este marcată de învăţătura şi morala biblică.


Graţie intervenţiilor unor oameni influenți, i se permite să-şi tipărească scrierile.


În 1857 se căsătoreşte cu Maria Dmitrievna Isaeva, dar foarte curând, după cununie, un acces de epilepsie îl ţintuieşte la pat o perioadă.


Dostoievski suferea de epilepsie încă din adolescență, dar crizele I s-au accentuat în detenție.


Pe lângă boală, jocurile de noroc (ruletă și cărţile) l-au făcut să nu aibă o viață prea ușoară. Deseori, avea aventuri amoroase riscante și făcea călătorii costisitoare, și mai mereu era plin de datorii.


În anii 1862-1863 călătoreşte în Europa de vest, vizitând Parisul, Londra, Kölnul, apoi Elveţia şi Italia, din nou Germania. Frecventează muzee, marile galerii, dar e prezent şi în cluburile cu jocuri de noroc.



Cu Crimă şi pedeapsă începe ultima şi cea mai fecundă etapă a creaţiei lui Dostoievski, marcată de scrierea capodoperelor sale: Idiotul, 1868, Demonii, în prima traducere românească numindu-se Posedaţii, 1871-1872, Adolescentul, 1875, Fraţii Karamazov, 1879-1880, supranumite şi “cele cinci romane ale maturităţii lui Dostoievski”.


După tipărirea “Fraţilor Karamazov”, în 1880, genialul scriitor rus mărturisea: “Intenţionez ca încă 20 de ani să tot trăiesc şi să tot scriu”.


Însă, la 28 ianuarie 1881, dimineaţa, Dostoievski îi spune soţiei: “Astăzi voi muri...”. Avea să se întâmple în seara aceleiași zile, după o ceartă cu sora sa, Ivanova.


Sicriul cu corpul său neînsufleţit a fost pus lângă altarul Catedralei “Alexandru Nevski” din Petersburg, fiind înmormântat alături, la Cimitirul municipal Tihvinskoe.

319 views0 comments