• Lumea in Stiri

2020- al doilea an cu temperaturi record



2020 a fost unul dintre cei doi ani în care s-au înregistrat temperaturile cele mai ridicate de când se fac înregistrări meteorologice, la egalitate cu 2016.

Clima din Europa a continuat să se încălzească, iar regiunile arctice din Siberia s-au confruntat cu un an excepţional, în care temperaturile au fost cu 4 grade Celsius peste valorile medii, potrivit serviciului european Copernicus.


Zona arctică, în ansamblul său, a cunoscut al doilea cel mai călduros an înregistrat vreodată, cu 2,2 grade Celsius peste media perioadei 1981-2020.

Drept urmare, stratul de gheaţă s-a fost redus la cele mai joase niveluri măsurate vreodată.

Un record absolut de căldură dincolo de cercul polar arctic a fost înregistrat în iunie: au fost 38 de grade Celsius în localitatea rusă Verhoiansk din Siberia Orientală. Această regiune s-a confruntat cu aşa-numitele incendii de vegetaţie ''zombi'', care supravieţuiesc de la un an la altul, şi cu ierni blânde, în care cantităţile de precipitații au fost reduse.

Concentraţiile gazelor cu efect de seră din atmosferă, în special dioxid de carbon şi metan, au crescut la rândul lor, atingând cele mai ridicate niveluri înregistrate de la începutul măsurării acestora prin satelit, în 2003.





''Peste trei, cinci sau zece ani, tendinţa este fără echivoc'', spune Jean-Noël Thepaut, directorul Copernicus. ''Aceasta este imaginea de ansamblu şi este nevoie de acţiuni urgente'', a adăugat el.


''Fie că este vorba de temperatură, la nivel mondial ultimii 10-15 ani au demonstrat o accelerare, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru nivelul oceanelor'', a căror creştere ar putea pune în pericol zeci de milioane de persoane în întreaga lume.