• Lumea in Stiri

Accident in lant provocat de un urs koala


Cele şase benzi ale unei autostrăzi din apropierea orașului australian Adelaide nu i-au putut sta în cale unui urs koala. După ce marsupialul, ajuns în mijlocul traficului, a produs un accident în lanț, nu s-a arătat absolut deloc impresionat și s-a aşezat el însuşi la volan, potrivit postului de televiziune 9News.

În urma evenimentului matinal, circulaţia vehiculelor pe strada din apropierea suburbiei Crafers West a fost întreruptă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar ursulețul a fost prins, în siguranță, de una dintre doamnele aflate printre mașinile implicate în carambol.

"Credeam că în cazul în care nu îl vom prinde pe acest koala şi circulaţia va reîncepe, poate va urma un alt ambuteiaj", a spus doamna care a prins ursul koala într-o jachetă și a hotărât să-l țină pe bancheta din spate, până când va fi recuperat de poliţia animalelor. Nemulțumit, ursul a reuşit să-şi scoată capul prin tetieră şi a dat clar de înţeles că vrea să stea neapărat pe scaunul din faţă. Drept pentru care proprietara maşinii i-a pus la dispoziţie, pentru siguranţă, întregul vehicul. Koala s-a aşezat prompt la volan - şi a lăsat numeroase zgârieturi până la sosirea celor de la protecţia animalelor.