• Lumea in Stiri

Acum 162 de ani incepea constructia Canalului Suez


La 25 aprilie 1859 începeau lucrările canalului maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egip. Construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei zece ani mai târziu, la 17 noiembrie, Canalul Suez a adus transformări enorme Egiptului de atunci.


Dar planul de a construi un canal între Marea Mediterană şi Marea Roşie exista de multă vreme.

Otomanii au avut această idee în secolul al XVI-lea. Şi inginerii francezi care au însoţit în 1798 trupele lui Napoleon au făcut studii, dar au ajuns la concluzia că proiectul este irealizabil. La aceeaşi concluzie au ajuns iniţial britanicii. Abia Ferdinand de Lesseps a demarat lucrările propriu-zise.

Canalul a adus transformări enorme Egiptului.


Oraşele din zonă, în primul rând Port Said, au devenit centre comerciale dinamice, care au legat Egiptul la reţeaua comercială globală. "Autostrada Imperiului Britanic", cum a fost supranumit canalul, a scurtat substanţial distanţa dintre Londra şi Mumbay, de la 19.855 la 11.593 kilometri. Acest fapt a impulsionat spectaculos transportul naval.


Dacă în anul 1870 canalul era travsersat de 486 de nave cu 26.758 de pasageri la bord, în anul 1913 s-au înregistrat deja 5085 de traversări.

"Ţara mea nu mai este parte a Africii", a afirmat domnitorul Egiptului Ismael Paşa cu ocazia inaugurării Canalului Suez, pe 17 noiembrie 1869. "Eu am transformat-o într-o parte a Europei".

De la încheierea, în 2015, a lucrărilor de lărgire a Canalului Suez, acesta poate fi traversat de şi mai multe nave.


Anul trecut, de exemplu, au trecut prin această cale maritimă cel puţin 18.840 de nave.

Iar blocajul din acest an, din luna martie, în urma căruia sute de nave şi-au întârziat călătoria, a influențat cotația barilului de petrol la bursa din New York, a perturbat lanțurile mondiale de aprovizionare și aprovocat pagube estimate de Osama Rabie, preşedintele Autorităţii Canalului Suez, la un miliard de dolari.

Prin Canalul Suez trece aproximativ o treime din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri.