• Lumea in Stiri

Amintiri despre Corneliu Coposu, la 107 ani de la naștere



Pe o stradă în spatele Magazinului Unirea din București, una dintre case are pe zid o placă mica pe care scrie Aici a locuit în perioada 1975-1995 Corneliu Coposu, care a trăit între 1914-1995, la capătul unei vieți de bătălii și sacrificii pentru democrație în România.


Un jurnalist francez care a ajuns la București în perioada Mineriadelor a numit-o Casa cu mușcate la ferestre .


Casa urma să fie demolată în februarie 1990, dacă nu venea Revoluția. Sub ferestrele din stradă se văd încă urmele cocktailurilor Molotov aruncate în timpul mineriadelor. Pentru că aici, în casa asta au fost trăite 3 Mineriade.


Aici se întâlneau în primele luni după Revoluție liderii PNȚ. Veneau chiar și oameni simpli, care auziseră despre suferințele lui Corneliu Coposu în închisorile comuniste.


Acum, în casa modestă de pe strada din spatele Magazinului Unirea locuiesc surorile lui Corneliu Coposu: Flavia Bălescu Coposu și Rodica Coposu.


Doamna Flavia Bălescu Coposu își amintește că, în copilărie, fratele cel mare, Corneliu, le supraveghea jocurile .


Era o diferență de vreo 10 ani între noi și nu prea aveam noi ce să căutăm în jocurile băieților, dar întotdeauna ne făcea loc și nouă.Uneori, inventa un rol în jocurile lor, doar ca să ne implice și pe noi. Când juca fotbal cu băieții din sat, noi trebuia să fugim după mingile care ieșeau de pe teren și să le aducem înapoi. De pildă, jucam Cumpăna. Eu aveam vreo 5 ani atunci și îmi amintesc că se repara biserica și se aduseseră acolo schele și se făcuse o cumpănă din niște scânduri, la o înălțime de 1 metru și jumătate. Noi ne urcam acolo de-o parte şi de alta. El se aseza întotdeauna ultimul. Dacă se rupe scândura aia, să cădem peste el.Făcea nişte lucruri extraordinar de delicate pentru noi, fraţii mai mici, că să nu ne simţim prost. Să ne bage şi pe noi în seamă. Mai era atunci un joc inventat de el după o nuvelă. Sobieski şi plăieşii. Acasă la noi era un coşar de porumb, la vreun metru jumate de pământ, care – ziceam noi - era Cetatea Neamtului.Vara se golea de porumb şi noi ne jucăm acolo. Armele erau scaieţii pe care-i culegeam noi, copiii mai mici. Iar băieții și copiii mai mari erau plăieşii lui Ștefan cel Mare şi Sobieski cu armata lui. Şi începea bătaia cu scaieţii. Şi unul dintre copiii de mineri, foarte agil, se urcase în coşar şi după el toată ceata. Şi a fost o bătălie corp la corp cu scaieţii. La un moment dat Cornel a spus : în carte scrie că Ştefan cel Mare i-a învins pe polonezi, aşa că noi învingem!

A doua zi a venit soţia directorului de mînă, cu băiatul – care se jucase și el cu noi. Acesta avea un păr roşu și creţ. Maica-sa povestea că a avut părul plin de scaieţi şi că o să-l tundă şi că o să stea toată vara fără păr.



Amintirile surorii mai mici, Rodica, vorbesc despre o casă plină întotdeauna de prietenii fratelui ei.


Mereu era casă plină de musafiri şi de bună dispoziţie. Şi, când venea el acasă, avea mereu un cadou pentru mine, find cea mai mică dintre surori. Îmi aducea nişte păpuşi foarte frumoase şi, întotdeauna, dulciuri. Nişte figurine de ciocolată, jocuri … Apoi, a venit perioada refugiului, războiul …iar tata a murit la 10 ani după refugiu. Mi-aduc aminte, primul Crăciun fără tata. Atunci, Cornel , a avut grijă să-mi aducă mai multe jucării decât de obicei, că să nu fiu tristă.Şi erau o mulţime de jucării mecanice, dar cel mai mult mi-a plăcut un joc de inteligenţă. Era cu harta României şi cu nişte file cu întrebări despre România şi despre Europa. Jocul era cu nişte baterii şi beculeţe. Dacă nimereai răspunsul corect, se aprindea beculeţul. De unde izvorăşte Dunărea? Care sunt anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare? Erau tot felul de întrebări … despre râuri, unde sunt cele mai importante fabrici de zahăr … Mi-a plăcut foarte mult jocul ăsta. Era și un tren cu gară, cu un lampion care făcea semnale. Sau un submarin, cu care ne jucam într-un lighean. Amintiri!


Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, judeţul Sălaj.


A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj (1935-1937), precum şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat (1938). În perioada 1937-1947, a fost secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a contribuit la stabilirea unor legături între Iuliu Maniu şi reprezentanţi ai Aliaţilor.





După instaurarea regimului comunist, Corneliu Coposu a fost arestat în iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, când au fost arestaţi mai mulţi fruntaşi ai PNŢ. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale", confiscarea averii, fiind trimis în puşcărie cu regim de exterminare.


Până la amnistiere, în 1964, a trecut prin numeroase închisori, inclusiv la coloniile de muncă de la Canal - Poarta Albă şi Capul Midia, executând 17 ani şi jumătate de închisoare, dintre care opt ani de izolare totală. În 1948 a fost arestată şi soţia sa, Arlette, care avea să moară în 1964, după 14 ani de detenţie.


Surorile Coposu își amintesc că fratele lor nu le-a povestit niciodată prin ce a trecut cât a fost închis. De-abia când a fost difuzat Memorialul Durerii au aflat. În schimb, își amintesc când l-au văzut prima data, după eliberare.


”Ne-a trimis o scrisoare. Scria acolo: Dragele mele, care mai sunteţi în viaţă, dacă puteţi să mă ajutaţi, vă rog, vă dau adresa mea. De la acel domn am aflat cum să ajungem acolo. A două zi, mama cu sora Doina - care nu mai este - au plecat cu ceva alimente la Valea Călmăţuiului. Mama a stat acolo, că să aibă grijă de el. Sora s-a întors, că avea serviciu, dar după o săptămână s-a dus Flavia cu soţul ei, iar după alte două săptămâni mi-a venit mie rândul să mă duc să-l văd. Mi s-a spus să nu mă sperii, că este foarte slab. Şi, într-adevăr, la marginea şoselei, unde oprea autobuzul, mă aştepta. Era slab, ca o arătare înaltă, subțire. Ca o sperietoare de ciori. Cu o cămaşă care flutura pe el. Este o imagine pe care nu o s-o uit niciodată. Avea faţă slabă, se vedeau dinții prin buza superioară. Fiind ras în cap, se vedeau oasele craniului, aşa cum învăţasem la şcoală că oasele craniului sunt îmbinate ca dinții de fierăstrău. Vorbea extrem de greu. Abia articula. Se spune că gândurile merg mai repede decât vorbele. Atunci, o zi şi ceva am stat şi am observat că el citea cu voce tare, că să reînveţe să vorbească. ”


După eliberarea din închisoare, Corneliu Coposu a avut doi ani şi jumătate de domiciliu forţat la Rubla, în Bărăgan.



Împreună cu soția, Arlette


Revenit în Capitală, a fost ţinut sub permanentă urmărire, chemat de zeci de ori la Securitate, a avut numeroase percheziţii domiciliare, i-au fost ridicate corespondenţa, manuscrisele, cărţile.


După eliberare nu i-au fost date nici locuinţă, nici loc de muncă, fiind nevoit să presteze o muncă necalificată în construcţii. Corneliu Coposu a continuat, în clandestinitate, să desfăşoare o activitate politică în spiritul ideilor naţional-ţărăneşti.


Întrebat, peste ani, ce anume l-a ajutat să supravieţuiască martiriului puşcăriilor, Corneliu Coposu a răspuns: ''Mai întâi, credinţa în Dumnezeu, care a fost suportul principal prin care am depăşit toate vicisitudinile cu care am fost confruntat. În al doilea rând, am avut o miraculoasă siguranţă în viitor, am avut certitudinea că nu voi muri în puşcărie, că voi supravieţui şi voi fi martorul prăbuşirii comunismului''.



78 views0 comments