• Lumea in Stiri

Aproape 900 de supraviețuitori ai Holocaustului au murit de COVID-19 în 2020


Informația a fost făcută publică de Biroul Central pentru Statistici, cu o zi înainte de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.


Această cifră reprezintă 17% din numărul supravieţuitorilor Holocaustului care au fost contaminaţi, potrivit CBS.


În total, spre sfârşitul anului 2020 în Israel locuiau 179.600 de persoane ce au fost recunoscute ca fiind supravieţuitori ai Holocaustului de către Autoritatea pentru Drepturile Supravieţuitorilor Holocaustului.


Circa 17.000 dintre ei au murit în timpul anului.


Toţi supravieţuitorii Holocaustului au vârste peste 75 de ani, iar în jur de 17% dintre ei au vârste peste 90 de ani.


În total, Israelul a înregistrat până acum 4.493 de decese cauzate de COVID-19.


Conform datelor ministerului pentru diaspora din Israel, în alte ţări mai trăiesc 130.000 de supravieţuitori ai genocidului comis de nazişti şi colaboratorii lor din Europa, soldat cu şase milioane de victime în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.

5 views0 comments