• Lumea in Stiri

Avertisment de securitate pentru Facebook




Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează asupra răspândirii unui link dubios prin intermediul serviciului Facebook Messenger.


Cei care accesează link-ul primit, care pretinde să conducă spre un video, pot fi redirecționați către un site de phishing sau se pot trezi cu dispozitivul infectat cu malware.

Pe Facebook continuă propagarea mesajelor-capcană de tipul "seamănă cu tine", "apari în acest video", mesaje care conțin de regulă un link malițios, despre care expeditorul pretinde a conduce către un video în care apare persoana căruia i-a fost transmis mesajul, se arată într-un comunicat CERT-RO.

Textul mesajului primit poate fi atât în română, dar și în engleză.

Link-ul primit pe Facebook Messenger nu conduce către clipul promis, avertizează CERT-RO.


"Atacatorii nu oferă detalii suplimentare și profită de curiozitatea umană, pentru a determina utilizatorul să dea clic. În unele variante, link-ul respectiv redirecționează către un site de phishing, unde atacatorii culeg datele de autentificare la contul de Facebook al potențialei victime, iar în altele accesarea link-ului poate duce la instalarea de software malițios", se mai precizează în comunicat.

Totodată, mesajul va fi transmis către contactele dvs. de pe Facebook, iar prietenii pe care îi aveți vor fi în pericol să cadă în aceeași capcană.

De aceea este important, pe lângă evitarea accesării link-urilor din surse necunoscute sau mesaje nesolicitate, să aveți o soluție de securitate instalată pe dispozitive, cu care să scanați astfel de resurse despre care nu sunteți siguri - arată CERT-RO.


39 views0 comments