• Lumea in Stiri

Avioanele folosite de Ceausescu si Iliescu, scoase la licitatie


Avionul prezidenţial al lui Nicolae Ceauşescu - Rombac 'Super One-Eleven', va fi scos la vânzare cu un preț de pornire de 25.000 de euro, pe 27 mai, la licitaţia 'All star game' organizată de Artmark.

În august 1982 avionul de pasageri, singurul construit în România - ROMBAC 1-11 sau Rombac One-Eleven, era prezentat public, iar primul zbor oficial a fost făcut în toamna aceluiaşi an pe aeroportul Băneasa, în faţa întregii conduceri a statului român.

Zborul inaugural cu pasageri al avionului ROMBAC 1-11 avut loc un an mai târziu, în ianuarie 1983, pe ruta Bucureşti-Timişoara, iar prima cursă externă a fost efectuată în martie acelaşi an, pe ruta Bucureşti-Londra.

Astfel, România devenea primul stat comunist din lume, exceptând URSS, care producea un avion de pasageri cu reacţie, motoarele fiind fabricate la uzinele Aerofina şi Turbomecanica, sub licenţă Rolls Royce.

Avionul 'Super One-Eleven', scos la licitaţie, a fost folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceauşescu timp de 4 ani, între 1986 şi 1989.

La licitaţie va fi scos şi avionul prezidenţial 'Negreşti', folosit pentru zborurile prezidenţiale din timpul primului mandat al preşedintelui Ion Iliescu. Acesta este ultimul Rombac 1-11 construit în România, care a zburat prima oară în 1989 şi are preţul de pornire de 25.000 de euro.

Cele două avioane au fost clasate în patrimoniul cultural naţional mobil, categoria tezaur, iar vânzarea are caracter de lichidare, fiind puse în licitaţie în cadrul lichidării patrimoniale a fostei întreprinderi de stat Romavia, potrivit casei de licitații Artmark.

Avioanele pot fi văzute, de astăzi, fie în catalogul online al licitaţiei, pe www.artmark.ro, fie fizic pe platforma Aeroportului Internaţional Henri Coandă, în incinta Bazei 90 Transport Aerian Otopeni 'Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu'.

Limuzina Paykan Hillman-Hunter, 1974, din colecţia lui Nicolae Ceauşescu, primită cadou de acesta de la Şahul Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul alegerii preşedinte al Republicii, va fi şi ea scoasă la vânzare cu un preț de pornire de 4.000 de euro.