• Lumea in Stiri

Bucurestiul interbelic al lui Mircea Eliade


Din 25 noiembrie puteți călători prin „Bucureștiul interbelic al lui Mircea Eliade”, grație unei expoziții deschise în mansarda Muzeului Literaturii Romane, care aduce și 4 scurt metraje documentare prin care poate fi descoperit Eliade dintr-o altă perspectivă.




Expoziția aduce o geografie literară bucureșteană, realizată pe hărți din anii 1914, 1928 și 1938, pe care au fost marcate locuri reale, case și străzi ce au existat cu adevărat. Din fericire, unele au rămas până astăzi. Dar, pe hărți nu sunt doar străzile și cladirile reale, ci și personaje și momente sau pasaje literare care le transformă în locuri cu povești, alături de fotografii de epocă și de astăzi, editate în alb-negru, din orașul lui Mircea Eliade.



„Bucurestiul lui Eliade”, cu traseele personajelor și al nelipsitului tramvai 14, poate fi traversat și într-un video-tur ghidat pe Străzile Melodiei, Plăcerei, Sfinților, Bolintineanu, Domniței, Liceul Spiru Haret și, desigur, mitologica Stradă Mântuleasa.



Într-o călătorie fermecătoare prin perioada anilor 1914- 1925, când tânărul Mircea Eliade învăța să cânte la pian sonate de Beethoven, și începea să studieze alchimia occidentală, furnicile și istoria religiilor.


22 views0 comments