• Lumea in Stiri

Casa Regala isi deschide portile / VIDEO


Casa Regală anunță că expoziția de la Palatul Elisabeta își deschide din nou porțile.

Aceasta va putea fi vizitată în perioadele 2-18 aprilie și 8 mai-6 iunie.

Potrivit Casei Regale, expoziția va fi deschisă, în fiecare săptămână din aceste perioade, de joi până duminică, între orele 10.00 – 13.00 și 14.00 -17.00.

De asemenea, Casa regală anunță că expoziția va putea fi vizitată și în lunile iulie, august, septembrie, octombrie și noiembrie, în perioade ce vor fi anunțate ulterior.

Expoziția va avea elemente de noutate. Totodată, vizitatorii vor primi un pliant cu fotografii și texte care descriu pe larg expoziția permanentă”, a transmis Casa regală a României.

De asemenea, se pot vizita Platforma cu Lei şi grădina Palatului, acolo unde are loc în fiecare an Garden Party şi unde se află “Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantaţi de personalităţile regale şi şefii de stat care au vizitat palatul, din anul 2001 până în prezent.





Sunt expuse uniformele militare ale Regelui Mihai I, colecţia de costume populare ale Reginei Elena, decoraţii şi ordine regale, Colecţia Regală de Artă Contemporană, portretele regilor şi reginelor României din toate generaţiile, precum şi masa din Sufrageria Mare, pregătită pentru dineurile oficiale.




Vizitatorii nu au nevoie de rezervare prealabilă, iar accesul se face pe baza biletelor de intrare care costă 20 de lei pentru copii, studenți și pensionari și 40 de lei pentru adulți.

Expoziția de la Palatul Elisabeta are un caracter permanent și este deschisă în lunile aprilie-noiembrie ale fiecărui an. Expoziția este un proiect al Asociației Casa Majestății Sale.

118 views0 comments