• Lumea in Stiri

Catedrala St. Paul din Londra s-ar putea închide




Catedrala St Paul, situată în districtul financiar al Londrei, s-ar putea închide din cauza pandemiei, care a redus cu aproape 90% numărul de turiști și încasările de pe urma acestora.


Edificiul își obținea toate veniturile din vânzarea de bilete pentru vizitatori, lucru care nu a mai fost permis din cauza pandemiei.


BBC scrie că e vorba de cea mai gravă criză financiară din ultimii 300 de ani.


Un sfert din personalul care deservea catedrala a fost disponibilizat, iar clădirea are nevoie de unele reparații.


Ca și alte obiective din Marea Britanie și Catedrala St. Paul a primit sprijin de la govern. Este vorba de 3.3 milioane de lire sterline din fondul dedicat culturii .


Suma este, însă, mica, având în vedere că întreținerea catedralei costă 8 milioane de lire sterline pe an.


Catedrala St. Paul nu a fost ocolită de Marele Incendiu din 1666, iar ceea ce s-a păstrat până în zilele noastre este clădirea proiectată de Christopher Wren, în 1675 și finalizată 5 ani mai târziu.


Cupola Catedralei Saint Paul este cea de-a doua ca mărime din lume, cântărind aproximativ 65.000 tone.


Crucea se afla la 112 metri deasupra solului și la aproape 109 metri de podeaua principala a catedralei, iar sub cruce există un felinar de 850 de tone.


Și acustica catedralei este impresionanta, frescele din domul interior pot fi cel mai bine admirate din Galeria Șoaptelor, numita astfel deoarece o șoaptă dintr-o parte a galeriei poate fi auzită în cealaltă parte, la 30 de metri deasupra podelei catedralei.


În 1981, în Catedrala St. Paul a avut loc ceremonia de nuntă a printului Charles, moștenitorul tronului Marii Britanii, cu Lady Diana Spencer.


De asemenea, regina Elisabeta a II-a a marcat aici Jubileele de Aur și Diamant.


În 1965, funeralii de stat au fost organizate în onoarea lui Winston Churchill (1874-1965), prim-ministru al Regatului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 2013, o alta ceremonie funerara a avut loc pentru baroneasa Margaret Thatcher (1925-2013), fost prim-ministru.

69 views0 comments