• Lumea in Stiri

Cea mai romantica gara din Romania va fi restaurata

Updated: Apr 5


CFR a depus deja documentația necesară pentru începerea lucrărilor. Este o veste bună, pentru că una dintre cele mai frumoase gări din România are nevoie urgent de reparații.


Vorbim despre gara imperială de poveste de la Băile Herculane.


CFR spune că, la finalul reabiltării, ar urma să dispară și clădirile clandestine sau nepotrivite architectural, ridicate pe ambele sensuri de mers ale drumului național ce trece prin fața gării monument istoric.


Gara staţiunii Băile Herculane,considerată cea mai frumoasă şi plină de istorie gară a Căilor Ferate Române, a fost construită între anii 1878 şi 1886, în stil baroc, cu cupole şi arce de cerc sub diverse îmbinări, după planurile arhitectului A.D. Serres.

Clădirea reproduce castelul de vânătoare din apropierea Vienei al împărătesei Maria Tereza a Austriei, și se află pe Lista Monumentelor Istorice întocmită de Ministerul Culturii.


Corpul central al Gării Băile Herculane, acoperit de o cupolă cu ţigle multicolore dispuse în figuri geometrice, este decorat pe interior cu fresce reprezentând elemente din mitologia romană despre vânătoare, iar decorul interior este completat de un orologiu, realizat de Paul Garnier, şi de câteva corpuri de iluminat deosebite


De-a lungul vremii, prin Gara din Herculane au trecut de personalităţi de marcă ale României ori ale Imperiului Austro-Ungar, precum Franz Josef, împărăteasa Sissi, Alexandru I al Serbiei şi regele Carol I al României.


De la gară până în centrul stațiunii Băile Herculane sunt 7 kilometri.