• Lumea in Stiri

Cel mai mare 'carusel de gheata' din lume


Un grup de finlandezi care a realizat, în gheață, un imens cerc cu circumferința de peste 300 de metri pentru a se roti pe lacul îngheţat Lappajärvi din vestul Finlandei, încearcă în acest weekend să doboare recordul mondial pentru cel mai mare 'carusel de gheaţă', scrie agenția France Presse.


Micul grup este condus de inventatorul finlandez Janne Käpylehto, care spune că se află în spatele acestui concept într-un videoclip viral difuzat în anul 2017. Ideea a fost copiată, de atunci, în alte regiuni ale lumii, cu realizarea unor astfel de 'atracţii' din ce în ce mai mari, până la punctul în care Guinness World Records a creat o nouă categorie.


'Este ceva nebunesc', spune Janne Käpylehto, a cărui echipă a început prin îndepărtarea unui strat de 40 de centimetri de zăpadă de pe un cerc cu un perimetru de peste 900 de metri.


Dacă Janne Käpylehto a stabilit un record de patru ori, recordul actual, este deţinut de un american din Minnesota.

Pentru a certifica performanţa, caruselul trebuie să finalizeze cel puţin o rotire completă, ceea ce grupul speră să poată realiza duminică sau luni. Dar principala dificultate este formarea unui cerc perfect pentru a nu bloca rotaţia. 'Dacă nu este perfect circular, caruselul nu se va roti', a explicat Thor-Fredric Karlsson, unul dintre asistenţii proiectului.


Implicată în proiect este și municipalitatea, care vrea să atragă atenția, în acest fel, asupra scurtării iernilor din emisfera nordică pe fondul schimbărilor climatice, ceea ce face că lacurile să îngheţe mai rar. De fapt, în ultimele zile au fost înregistrate temperaturi pozitive în acest colţ îndepărtat al pădurii finlandeze.