• Lumea in Stiri

Cel mai vechi cinematograf din lume


Sala 'Eden-Théâtre' din sudul Franţei, locul în care au fost proiectate primele filme ale fraţilor Lumiere, pionierii cinematografiei, a fost recunoscută oficial drept cel mai vechi cinematograf din lume și înscrisă în Guinness World Records.



Situat în oraşul La Ciotat, în departamentul Bouches-du-Rhône, lângă Marsilia, 'Eden-Théâtre' este 'cel mai vechi cinematograf în funcţiune din lume', scrie în ghidul de referinţă al lunii iulie, care recenzează şi certifică recordurile mondiale.


'Este vorba despre un dosar administrativ, cu peste doi ani de cercetare, care îşi primeşte recompensa', a scris Michel Cornille, preşedintele asociaţiei 'Les lumicres de l'Eden', operatorul cinematografului care a sărbătorit în iunie împlinirea a 132 de ani de activitate.

Inaugurat la 15 iunie 1889 în micul port mediteranean cu doar 12.000 de locuitori pe atunci (peste 35.000, în prezent), Eden a găzduit la începuturile sale spectacole teatrale, concerte şi chiar întreceri sportive de box sau lupte greco-romane, arată informaţiile prezente pe pagina de internet a cinematografului.


Fostul proprietar, Raoul Gallaud, s-a împrietenit cu Antoine Lumiere, tatăl lui Louis şi Auguste Lumiere, care avea o reşedinţă de vară în regiune. Invitat să ia parte la o primă 'experienţă cinematografică' a fraţilor Lumiere, în 21 septembrie 1895, Gallaud i-a sugerat lui Antoine să repete experienţa la Eden.


Însă, proiecţia programată câteva zile mai târziu a fost întreruptă din motive tehnice. Antoine Lumiere a repetat apoi experienţa la Paris, la 'Salonul indian' de la 'Grand Café' - dispărut în secolul al XIX-lea, la 28 decembrie 1895, dată considerată de istorici cea a naşterii cinematografiei.


Alte proiecţii nu au mai avut loc în micuța sală de cinematograf până în 21 martie 1899, când Eden a programat douăzeci de filme ale fraţilor Lumieres, printre care 'Le lancement d'un navire ŕ La Ciotat', 'Un voyage ŕ travers les Alpes en chemin de fer', 'Les Cow-boys d'Amérique' sau 'Un crępage de chignons'.



Aceasta serie de filme a fost cea care i-a adus titlul de cel mai mai vechi cinematograf din lume, omologat de Guinness World Records.

Afişul primei proiecţii, expus în prezent în sală, anunţa un 'spectacol foarte ştiinţific, absolut moral şi interesant, atât pentru adulţi cât şi pentru copii, care pot fi aduşi fără teamă'.