• Lumea in Stiri

Cel mai vechi muzeu din Paris s-a redeschis după 4 ani / Foto



Muzeul Carnavalet, cel mai vechi din Paris, şi-a redeschis porţile sâmbătă, după patru ani de renovare .


Muzeul functionează într-o clădire emblematică situată în centrul capitalei franceze . Muzeului prezintă istoria oraşului, şi - cu ocazia redeschiderii - a fost redenumit ''Musée Carnavalet - Histoire de Paris''. Deschis în 1880, muzeul din arondismentul 3 găzduieşte un număr de aproximativ 625.000 de lucrări care relatează istoria Parisului, din preistorie până în prezent, în două hoteluri istorice private din cartierul Marais.

În urma lucrărilor, au reuşit să reconstituie un traseu istoric format din 3.800 de încăperi fără a pierde farmecul vechiului muzeu.

De asemenea, în urma lucrărilor de renovare, vizita în muzeu devine accesibilă pentru 95% dintre persoanele cu mobilitate redusă, iar aproape 10% din lucrări sunt expuse la înălţimea copiilor. Trei scări contemporane fac legătura între zone ale clădirii şi permit efectuarea de vizite tematice de-a lungul unui traseu reorganizat, conceput în funcţie de cronologie. Pentru prima dată, Renaşterea îşi face apariţia pe traseul muzeului, care se deschide de asemenea, şi perioadelor Evului Mediu şi secolelor XX şi XXI. Este singurul muzeu cu acces liber din capitala Franței.





În sălile care găzduiesc expoziţii temporare (singurele cu acces plătit), o expoziţie a lui Henri Cartier-Bresson, ''Revoir Paris'', va fi organizată în primele luni de la redeschidere, aceasta fiind urmată de o expoziţie dedicată lui Marcel Proust, începând din decembrie. Printre operele de artă expuse - multe dintre acestea scoase pentru prima dată din depozite - se numără tablouri, casete cu produse de înfrumuseţare, servicii de ceai folosite de Napoleon, primele fotografii ale Turnului Eiffel, monede de aur din secolul al II-lea î.e.n., dar şi un canoe din Neolitic şi un gargui din secolul al XII-lea de pe catedrala Notre-Dame. Începând cu 19 mai, multe muzee din Franţa au început să se redeschidă după ce şi-au închis porţile în octombrie anul trecut din cauza pandemiei.





70 views0 comments