• Lumea in Stiri

Cercetătorii israelieni au obținut apă din aer

Updated: Jun 24


O posibilă soluție pentru criza de apă din anumite zone ale globului ar putea fi descoperirea cercetătorilor israelieni de la Universitatea din Tel Aviv care au reuşit să obţină apă potabilă din aerul poluat dintr-o zonă urbană,.


Apa obținută de ei corespunde atât standardelor privind calitatea ale statului Israel, cât şi celor ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii .


Calitatea apei - spun cercetătorii - este influențată de direcția vântului, prin compușii chimici pe care îi poartă curenții de aer.


Cercetătorii au analizat calitatea apei obţinută din vaporii atmosferici dintr-o zonă urbană în care există atât poluare industrială, cât şi şantiere de construcţii, şi au ajuns la concluzia că este potabilă.


Testarea apei a fost făcută cu un instrument dezvoltat de compania israeliană Watergen, parteneră în cadrul acestui studiu.


La nivel global există o criză în creştere a apei potabile şi această criză necesită abordări inovatoare şi noi tehnologii pentru obţinerea apei potabile. Cea israeliană poate fi una dintre ele.


Atmosfera terestră este o uriaşă resursă regenerabilă de apă, 98% din apa atmosferică aflându-se în stare gazoasă.


Cercetătorii au derulat o gamă largă de analize chimice ale apei şi au observat că în marea majoritate a cazurilor apa obţinută din atmosfera din zona Tel Avivului este potabilă, inclusiv în diferite anotimpuri şi în perioade diferite ale zilei.

116 views0 comments