• Lumea in Stiri

Chatbot a murit


Microsoft renunță la proiectul unui chatbot ce simula conversaţii cu rude sau cu persoane decedate. Compania recunoaște că tehnologia, deşi posibilă, este mult prea 'perturbatoare', potrivit CNN. Ideea unui chatbot pentru a vorbi 'cu entităţi prezente sau trecute, precum prieteni, rude, cunoscuţi, cu celebrităţi sau cu personaje istorice sau de ficţiune', a fost prezentată de Microsoft la Oficiul Statelor Unite pentru Brevete şi Mărci Înregistrat. Totuşi, Tim O'Brien, administrator general la Microsoft pentru programe de Inteligenţă Artificială, a dat asigurări pe Twitter că nu există planuri pentru a continua dezvoltarea acestei idei. Ideea chatbot miza pe colectarea datelor împărtăşite de o persoană pe internet şi pe reţele de socializare pentru a antrena un interlocutor artificial bazat pe învăţarea automată, care ar fi simulat o conversaţie reală cu persoana decedată.

Chatbotul ar putea utiliza şi recunoaşterea facială şi a vocii, pentru a simula persoana decedată în reprezentare tridimensională. Deşi Microsoft nu doreşte să dezvolte produsul, patentul demonstrează posibilităţile reale ale tehnologiei de Inteligenţă Artificială, însă gigantul tehnologic a precizat că în implementarea ei se va ţine seama totuși, în primul rând, de parametrii etici.