• Lumea in Stiri

„COVID-19 este un lucru bun”


COVID-19 este un lucru bun- a spus Brigitte Bardot, într-un interviu pentru săptămânalul "Oggi". Potrivit publicației, care a intervievat-o pe Brigitte Bardot cu ocazia reeditării biografiei sale, actrița a spus că, în opinia ei, "COVID-19, restabilește populația, pentru că suntem prea mulți pe Pământ".


De-alfel, întrebată cum se protejează de virus, având în vedere că anul trecut, în 23 septembrie, a împlinit 86 de ani, Brigitte Bardot a spus "Nu mă protejez. Nu am nevoie, nu mă văd cu nimeni. Nu mă vor infecta caprele. Mă tem că virusul COVID-19 și celelalte epidemii care se anunță, vor restabili în mod dureros o nouă ordine. Când cele 5 miliarde de persoane în plus de pe acest Pământ vor dispărea, natura își va recăpăta drepturile". Un răspuns care l-a uimit și pe reporterul publicației "Oggi", care a insistat și a întrebat dacă, în concluzie, în opinia sa, COVID-19 este un lucru bun. "Mă întrebați dacă acest virus este un lucru bun? Da, este un fel de autoreglare a unei suprapopulații pe care nu suntem capabili să o controlăm".