• Lumea in Stiri

Cum îmbătrânesc japonezii


Japonia anunţa zilele trecute că cea mai în vârstă persoană din lume va purta flacăra olimpică la trecerea prin orășelul Shime, prefectura Fukuoka.


Este vorba de Kane Tanaka, care a împlinit recent 118 ani.


Femeia are o poveste impresionantă: a învins de două ori cancerul, a trecut prin două pandemii globale și mărturisește, sincer, că iubește băuturile gazoase.


Potrivit CNN, familia îi va sta alături cu un cărucior cu rotile pregătit. Însă ”supercentenara”, care a primit cadou o pereche nouă de încălțăminte sport, de ziua ei, în ianuarie, speră să parcurgă singură cei 100 de metri.


Kane va depăși, astfel, precendentul record mondial în ceea ce privește vârsta purtătorilor torței olimpice.


În 2016, înainte de Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, onoarea i-a revenit Aidei Gemanque, din Brazilia, care avea 106 ani.


Venerabila doamnă Tanaka, ”puțin” mai tânără decât Jocurile Olimpice, care au debutat în 1896 are patru copii, cinci nepoți și opt strănepoți.


Acum locuiește într-un azil de bătrâni şi, timp de 18 luni, familia nu a putut să o viziteze din cauza pandemiei Covid-19.


A vizitat-o, însă, echipa CNN.



Femeia a spus ii place matematica și face exerciții pentru a-și menține mintea ascuțită.


Toată povestea mi-a amintit că, la sfârşitul lui 2019, chiar înainte de izbucnirea globală a pandemiei, când am fost pentru câteva zile la Tokyo, mi-a atras atenţia că peste tot erau vârstnici activi. Oameni în vârstă care aveau ceva de făcut.


De fapt, primul japonez pe care l-am întâlnit la aeroport a fost un bărbat de peste 70 de ani. Purta o vestă reflectorizantă şi era acolo, pe Aeroportul Internaţional Narita, doar ca să-i îndrume pe călători la un ghişeu sau altul.


Aveam să aflu că nu e singurul care lucrează la vârsta lui.


Vârstnici activi sunt peste tot: în magazine, la metrou … şi chiar dacă aparent pare că nu fac mare lucru, aşa cum spuneam, ei au ceva de făcut. Lucruri simple, e drept.


Însă, într-o ţară care se confruntă cu îmbatranirea accentuată a populație nu ar trebui sa ne mire că vârstnicii lucrează până la chiar și 80 de ani.


Însă, acest lucru vine şi din obsesia recunoscută a japonezilor pentru muncă.





Mihaela Şerbulea este medic şi trăieşte în Japonia de 27 de ani.


Mi-a povestit că piața muncii și stresul la locul de muncă s-au schimbat mult în ultimii ani.


În 2019 s-a dat o lege potrivit căreia numărul de ore suplimentare era limitat la 100. E enorm” - îmi spunea- ”dar, înainte, japonezii stăteau mult mai multe ore peste program.

Totodată, noua lege îi obligă să-şi ia cel puţin 5 zile de concediu pe an. Au dreptul la 20, dar ei nu le iau. Ca să nu-i supere pe ceilalți. În special pe şefi. Dacă şeful nu își ia concediu, cum să-și ia el? E un stres recunoscut, dar şi o mentalitate greu de schimbat.


Există chiar o glumă legată de această obsesie a japonezilor pentru muncă: de ce nu este în Tokyo transport de noapte? Ca să nu rămână japonezii până dimineața la birou.


Statisticile arată că 90 % dintre japonezii activi au un loc de muncă. Așa se explică și aglomerația obișnuită, făcând excepție de perioada de pandemie, din mijloacele de transport.


Merg cu metroul sau cu trenul spre inima financiara a capitalei Tokyo -Shinjuku, unde e și cea mai mare și cea mai aglomerată stație de metrou din lume, cu peste 200 de intrări și ieșiri, care se întind ca brațele unei caracatițe în toate direcțiile. Îmbrăcați în costume negre, cu gențile de piele în mână, așa numiții salarymani merg la serviciu.





Așadar, pe de o parte, munca îi ține activi pe japonezi până la vârste înaintate.


Însă, odată cu îmbătrânirea populației, costurile îngrijirii medicale sunt enorme.


Dar aici intervin autoritățile municipalităților, mai mult decât cele medicale. Acestea iau tot felul de măsuri și au tot felul de politici de a menține oamenii sanatosi, prin miscare, organizare de cluburi, cursuri de alimentație și activități sociale, de voluntariat.


Așa se face că studiile – îmi spune medicul Mihaela Șerbulea - dovedesc că vârstnicii sunt mult mai în formă fizic decât tinerii.


Peste 80.000 de japonezi sunt centenari. În Japonia trăiesc cei mai mulți oameni cu vârsta de 100 și peste 100 de ani, iar 88 % sunt femei. Speranța lor de viață este de 87,45 de ani, comparativ cu 81,4 pentru bărbați.


E bine, dar e și rău, pentru că se accentuează îmbătrânirea populației.



Cum se lungește viața japonezilor?


Mihaela Șerbulea spune că centenarii au trăit vermuri grele, de penurie de hrană, ceea ce produce în organism niște adaptări.


Sunt adaptări care, dacă nu te omoară, te ajută să trăiești foarte mult. Un japonez care a studiat autofagia și efectele postului intenționat sau neintenționat a luat premiul Nobel acum câțiva ani. Concluziile sunt foarte interesante. Iată, copiii japonezi cei mai sănătoși din lume. Copiii au la școală o masă caldă pe zi, care e gândită cu o lună înainte, pentru a fi echilibrată din toate punctele de vedere. Însă, comparativ cu alte țări, copiii japonezi sunt cei mai sănătoși, dar, comparativ cu părinții, dar mai ales cu bunicii lor – nu. Schimbarea alimentației este o explicație. Au trecut de la legume, orez și pește la multe proteine animale și lactate” - spune medicul Șerbulea.


Pe de altă parte, japonezii au o regulă ce poate părea ciudată: angajatorii măsoară circumferința abdomenului angajaților. La bărbați trebuie să fie 85 de cm, la femei – 90 cm. Dacă se depășesc aceste măsuri, există programe guvernamentale, prin care japonezii sunt ajutați să slăbească.

Aș vrea să închei, însă, cu povestea unei întâlniri, dintr-o seară când am mers în Odaiba, un cartier construit de japonezi pe o insulă artificială făcută din ... gunoaie.


Japonezii au ridicat acolo și o copie a Statuii Libertății, dar și un pod spectaculos.


Am ajuns acolo călătorind cu un tren fără conductor. Dar asta e altă poveste.


Acolo, în Odaiba, într-o parcare l-am întâlnit pe domnul din fotografia alăturată. Doar îi saluta pe cei care intrau sau ieșeau din parcare și dădea un telefon dacă era vreun incident.


Eu nu știu japoneză, el nu știe engleză.

Dar am comunicat prin google translate și prin semne. Așa am aflat esențialul.


- Câți ani aveți?

- 77.

- Nu e greu să lucrați la vârsta asta?

- Nu !

- Care e secretul?

- Am mers mult pe jos.

- Pot să vă fac o poză?

- Daaa!

După care, ne-am împreunat mâinile și ne-am aplecat ușor, în semn de mulțumire. Iar fiecare și-a văzut de treburile lui.