• Lumea in Stiri

Cum a devenit casa pestilor acvariu


Primul acvariu public din lume se deschidea, în urmă cu 168 de ani, în 21 mai 1853, la Grădina Zoologică din Londra, în Regent's Park.


La vremea aceea, „Casa Peștilor/Fish House” era considerată revoluționară datorită acvariilor cu suprafețe vitrate foarte mari.


În primul său an, Fish House a adăpostit 58 de specii de pești, 41 de specii de crustacee, 75 de specii de moluște și multe alte animale marine.


Tot atunci, contele spaniol JUAN DE MONTIZÓN, fotografia primul pește viu, o știucă.


Atunci a fost utilizat pentru prima oară și cuvântul acvariu, de către Philip Henry Gosse, care a optat pentru acest termen în schimbul lui „vivarium acvatic”. În 1858, Edward Edwards a patentat acvariul cu toate laturile din sticlă şi cu un rezervor dedesubtul acestuia pentru crearea unui curent uşor de circulare a apei în bazin.

La scurt timp de la deschiderea acvariului de la Londra, alte acvarii s-au deschis la Paris, Berlin, Napoli și New York.

Las noi, Acvariul din Constanţa, amplasat la malul mării pe faleza Cazinoului, este primul acvariu public, inaugurat la 1 mai 1958.

Clădirea care îl adăposteşte, construită la începutul sec. XX, a trebuit reamenajată în totalitate.


Recent Posts

See All