• Lumea in Stiri

Cum ne-am despartit de Eminescu?

Updated: Jun 15


La mijlocul lunii iunie, în urmă cu 132 de ani, se stingea din viață Mihai Eminescu, la doar 39 de ani, în Casa de sănătate, sau mai bine zis sanatoriul de boli mintale al medicului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. În presa vremii și de-a lungul timpului au apărut tot felul de teorii legate de cauzele morții poetului.


În anul 2017, 12 dintre cei mai importanţi specialişti în medicină din România care au studiat toate documentele referitoare la starea de sănătate a lui Mihai Eminescu au publicat o carte în care susțin că este posibil ca inima acestuia să nu fi rezistat tratamentului cu mercur, afecţiunii bipolare de care suferea şi fumatului.


Experţii reuniţi de Academia Română spun că poetul a avut o ateroscleroză precoce şi o personalitate de tip bipolar care, alături de tratamentul greşit şi de propriile vicii, i-au grăbit sfârşitul. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct.

„M-am documentat în primul rând asupra efectelor produse de intoxicaţia cu mercur pe aparatul cardiovascular. Din rapoartele medicale reiese că el avea palpitaţii, că se plângea de dureri toracice, deci putea să fie angină, că nu mai putea urca, obosea, şi a avut leşinuri. El a avut o suferinţă şi cardiovasculară. Era fumător, avea factor de risc major”, spune prof. univ. dr. Eduard Apetrei.


Volumul „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” a fost publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, sub îndrumarea academicianului şi criticului literar Eugen Simion.



Înormântarea lui Eminescu a fost descrisă de Titu Maiorescu, într-o scrisoare trimisă Emiliei Hempel, sora sa. ”Emilia dragă, în Biserica Sf. Gheorghe nou, cosciugul deschis al lui Mihai Eminescu era încins cu crengi de tei, în amintirea poesiilor lui parfumate cu flori de tei. Am rupt o frunză de la cosciug şi pentru tine şi ţi-o trimit aici. Sub bandă primeşti şi un număr din «Constituţionalul» cu descrierea îngropării. Articolul e de Caragiali. Când am însoţit pe jos, cu capetele goale, pe Eminescu, de la biserică pe bulevard, până la cimitirul Belu, Rosetti, Laurianu, Mihăileanu, eu, Anicuţa şi vreo 600 de şcolari şi studenţi, admirabilul cor vocal de la Mitropolie, era singura pompă. Era vremea acoperită, liniştită, nu vânt, nu zgomot, câteva picături de ploae, vreo 5 minute, apoi iar bine. Cortegiul a pornit din biserică pe la 6 ore, a sosit la cimitir pe la 7. S-a luat loc de la Primărie un mormânt de veci pentru el, e ceva mai în fund la dreapta de la tata. Din întâmplare, un mare copac de tei e în apropiere. Pentru grilaj şi o piatră de mormânt – eu cred o mare stâncă brută de marmoră cenuşie, cu o singură parte netezită, pe care să fie inscripţia Mihai Eminescu şi poate 4 versuri ale lui, şi un tei înlăuntrul grilajului se vor face subscripţii. Părerea mea e de 50 de bani, pentru ca toţi şcolarii, şi din Transilvania, să contribue. Sâmbătă seara s-a înmormântat Eminescu”, scria junimistul.


Înmormântat în aroma teilor înfloriți, a rămas neîmplinit ultimul dor al lui Eminescu, pentru nesfârșita mare.



136 views0 comments