• Lumea in Stiri

Cum să visezi la un proiect de țară: Monarhia și statul modern


Mariela Trăncuță, profesor de istorie

Statul național român modern este opera unei generații care a avut viziunea unui proiect de țară și puterea, talentul și dăruirea de a pune în practică acest proiect începând din 1848 și pină în 1918. Întemeierea și consolidarea unui stat modern la porțile Orientului a avut nevoie de aducerea unui prinț străin în mai 1866.


Era dorința Divanurilor Ad-hoc din 1857: Principe Domnitor din Dinastie străină, nemegiesa cu tara noastră.


De ce un principe străin? Principatele unite ale Moldovei și Valahiei aveau nevoie de o dinastie care să-i obțină independența față de Imperiul Otoman și să pregătească unirea cu provinciile istorice aflate sub stăpânirea celorlalte imperii vecine - habsburgc și țarist.


Un alt motiv al călătoriei lui I.C.Brătianu pe la Curțile Europei era credința că doar un principe străin, dintr-o casă regală sau imperială din Europa poate pune capăt ambițiilor fostelor familii domnitoare.



Înfăptuirea unirii prin dubla alegere a lui A.I.Cuza în 1859 era doar o etapă din mărețul proiect de stat.


Însuși Cuza era conștient de acest lucru și recunoștea, într-o scrisoare adresată generalului N.Golescu ,la 12 februarie 1866: „Astăzi, fiind ocârmuirea constituită, socot că nu mai urmează nevoia de a se prelungi propria mea.


Dumneata știi că principiul proclamat de corpurile Statului a fost și este țelul meu, căci numai un Principe străin, după a mea părere, poate închezășui viitorul României.”


O știa și Cuza. O știa și Brătianu. Știau acești bărbați politici, liderii genaratiei lor, că tânărul stat român se poate desface repede, sfărâmat de ambiții interne și de jocuri politico-strategice, de interese la gurile Dunării și la Porțile Marii Negre. Încercau să pună Europa în fata faptului împlinit ca și la 1859, prin aducerea contelui Filip de Flandra.


După împotrivirea puterilor europene și refuzul contelui, eforturile au continuat. La 14 martie 1866, agentul diplomatic român la Paris, Ion Bălăceanu, transmitea la București o nouă propunere: Carol de Hohenzollern. O propunere care avea sprijinul Franței.


Pe 18 martie1866, Brătianu a mers la Dusseldorf pentru a cere consimțământul Principelui Carol Anton de Hohenzzolern pentru că fiul său, Carol să primească Coroana Principatelor Unite ce se numeau România fară a fi încă România din proiectul generației pașoptiste.

la 30 marie 1866 Locotenta Domneasca a publicat Proclamația către popor prin care recomanda alegerea prin plebiscit a Principelui Carol de Hohenzollern ca Domnitor al Românilor.


Rezultatul plebiscitului - 685.969 de voturi pentru și 234 de voturi împotrivă arăta că, pentru decidenții de atunci, principele străin era soluția continuării proiectului construirii unei țări moderne.


Noul domnitor a călătorit în secret spre provinciile recent unite. Cu tot sprijinul Berlinului și Parisului, conferința de la Constantinopol manifesta ostilitate față de soluția principelui străin pe tronul principatelor.


La 10 mai 1866 prințul Carol și însoțitorii săi au ajuns la Băneasa.


Încă de departe, mulțimea imensă ce se zărea arăta locul unde populația Bucureștilor își aștepta printul. Primarul Bucurestilor, Dumitru Brătianu, fratele lui Ion Brătianu ...... prezenta printului, pe o perna roșie, cheile orașului, cei 30.000 de oameni adunați acolo repetară cu entuziasm strigatul ura!.......


Din Prusia natală intra în istoria românilor un print de 27 de ani. Timp de 48 de ani a îmbrățișat proiectul de țară al românilor, a creat o dinastie europeană capabilă să susțină idealurile romantice ale unei generații – unirea, cheia bolții fără de care s-ar prăbuși tot edificiul national. Să nu uităm că venea dintr-o țară ce avea propriul ideal de unire!


Tânărul stat de la Porțile Orientului avea idealuri mărețe și nevoi multe. Avea nevoie de legi care să pună capăt arbitrariului și bunului plac. Și Carol I face împreună cu Reprezentanta Națională Constituția din 1866. Dă libertăți poporului și așează cum trebuie puterile în stat.

Avea nevoie de independență, să nu mai fie considerată o provincie otomană. Și Carol I luptă împreună cu Dorobanții Români la Plevna pentru a-și face dintr-un tun Coroana și pentru ca prin Tratatatul semnat la Congresul de la Berlin în 1877 să se adeverească proclamația rostită de Mihail Kogălniceanu în Parlamentul României la 9 mai 1877: „Suntem independenți......suntem o națiune de sine stătătoare!”


Și această națiune de sine stătătoare se proclama în 1881 Regat. Era o recunoaștere a prestigiului dobândit și garanția că puterile Europei ne privesc că pe un stat suveran, capabil să construiască, aici, în Balcani, ceea ce Europa numea civilizație.


În Memoriile lui Carol I este menționat un dialog între Carol si generalul Golescu, din ziua sosirii în București. Trecînd pe lângă o casă în dreptul căreia era postată garda de onoare cu steag, prințul întreabă: Quest-ce qu il y a dans cette maison? Iar generalul i-a răspuns destul de stânjenit: Cest le palais. Ou est le palais? iar generalul i-a arătat o casă simplă, cu un singur etaj, stânjenit nu numai de lipsa unui palat, ci și de zguduielile pe care pavajul primitiv le provoca trăsurii în care călătorea acoperit de flori.



Nu doar cu zguduielile trăsurilor trebuia să se obișnuiască noul domnitor, ci și cu zguduielile moravurilor dâmbovițene, cu intrigi și nesfârșite tocmeli, pentu că, deși Legea era acum scrisă, era nevoie de timp și răbdare ca ea să se scrie și în conștiințele grupărilor politice ce de-abia deveneau partide politice moderne. Și a avut răbdare primul Rege al României Carol I de Hohenzollern Sigmaringen.


A pus la treabă serioasă mai marii de atunci ai țării, a găsit fonduri și-au construit un Castel Peleș la Sinaia. Drumuri de fier ca să ajungi cu trenul, poduri - ca cel de la Cernavodă.

În luna mai se cuvine să ne amintim de Ziua Monarhiei.


De 10 mai 1866. Începutul unei dinastiii europene într-o țară de la Porțile Orientului a fost o ideee genială a acelei generatiii care nu numai că a visat la România Mare și Europeană dar chiar a construit această Românie, împreună cu această Monarhie, cu tânărul de 27 de ani venit să muncească jumătate de secol la visul românilor. Călătoria de la Porțile Orientului spre Occident nu a fost mereu ușoară. Au fost și forme fară fond.


Datorăm, însă, Regelui Carol I formele fară de care intrarea noastră în modernitate era imposibilă: legi, instituții – Monarhie, Parlament, infrastructură.


Pe 9 mai e Ziua Euopei. Pe 10 mai e ziua Monarhiei. Poate nu întîmplător sunt așa apropiate. Poate, apropierea Zilei Europei de Ziua Monarhiei din România ne amintește că Europa nu ne-a fost niciodată străină. Și nici principele care venea de-acolo. Carol I a adus aici, între Carpați și Dunăre, cultura și civilizația Europei și le-a împământenit în pământul care nu numai că nu a respins valorile europene, dar, pe acest pământ, au fost mereu oameni care au crezut și au murit pentru aceste valori.


Pe pământul în care au trăi, au crezut și au visat odată cu poporul lor, Regii României nu au mai fost străini. Dinastia de Hohenzzolern era europeană. A devenit o dinastie românească.

Pământul acestei țări îi odihnește la Curtea de Argeș pe Majestățile lor Regele Carol I, Ferdinand Întregitorul, Regele Carol Al II–lea, sa Regele Mihai I.


De Ziua Monarhiei, și nu numai, să îi pomenim și să recunoaștem cu smerenie contribuția lor uriașă la construirea României moderne. Nu-i puțin lucru că niște tineri boieri din Balcani să-și ducă visul la Paris și la Berlin, iar de acolo să aducă un tânăr care să viseze cu ei la România Mare. Și nu doar să viseze. Și să și muncească pentru asta.


Mulțumim, Majestate!


Mariela Trăncuță este profesoară de istorie la Școala Generală din satul Cartojani, județul Giurgiu

55 views0 comments

Recent Posts

See All