• Lumea in Stiri

Domeniul regal Săvârşin își deschide porțile pentru public la începutul lunii mai


Anunțul a fost făcut de familia regală pe pagina de Facebook, urmând ca detaliile despre cum pot fi vizitate Castelul și parcul să fie publicate în curând.

Până atunci, însă, „Povestea Castelului Săvârşin” va putea fi citită în volumul care va fi lansat în luna aprilie, sub semnătura Alteţei Sale Regale Principele Radu.

Volumul, bogat ilustrat cu fotografii de epocă şi de astăzi, este publicat cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la întoarcerea familiei regale la Săvârşin, la 1 iunie 2001.

În fotografii se poate vedea domeniul de la Săvârșin de-a lungul timpului, de la începuturile istoriei sale în secolul al XVII-lea, până în anul 1947. Lor li se adaugă imagini din perioada anilor 2001-2021.

Lucrarea cuprinde şi o amplă descriere, în imagini şi cuvinte, a celor opt ani în care clădirea istorică a fost complet restaurată.

Foto: Facebook Castelul Regal Săvârşin