• Lumea in Stiri

E vremea purtătorilor de ochelari



La nivel mondial, se estimează că aproximativ 1,3 miliarde de oameni se confruntă cu o formă de afectare a vederii. Mare parte dintre aceștia poartă ochelari, un mic procent apelează la intervențiile chirurgicale scumpe, iar în țările foarte sărace ochii oferă oamenilor imagini deformate sau chiar tablouri abstracte, fără putință de corectare a vederii.


În România, procentul ochelariștilor urcă rapid după ce, în urmă cu treizeci de ani, cei care priveau prin lentile pentru ajustarea miopiei, hipermetropiei sau a cataractei post-operatorii erau porecliți ”Chiorul”, ”Aragaz” sau ”Parbriz”. Conaționalii care au trăit evenimentele mineriadei din 1990 nu pot uita stigmatizarea puținilor purtători de ochelari din Piața Universității, puși la zid fiindcă ar fi fost ”intelectuali”. Românii trăiau un soi de fudulie nejustificată, convinși fiind că o ramă cu lentile le-ar ofili frumusețea.


În prezent, mai bine de jumătate din locuitorii țării noastre – îndeosebi cei din mediul urban – își așază zilnic ochelarii pe nas. Producția de ochelari autohtoni și importul celor chinezești ating cote neanticipate. Bucureștiul numără mai bine de 10 milioane de ochelariști, însă doar aproximativ 9% dintre aceștia s-au sinchisit să meargă la un cabinet oftalmologic.



Unul dintre motivele creșterii numărului purtătorilor de ochelari îl reprezintă – în principal – transmiterea genetică a bolilor oftalmologice, 70% dintre cei care au un viciu de refracție (miopie, hipermetropie astigmatism) fiind afectați. Cauza principală a afecțiunilor de acest tip este urmată de contactul în exces cu computerul, televizorul sau alte imagini micro-stroboscopice și accidentele cu impact ocular.