• Lumea in Stiri

Englezii se grabesc sa plece in vacanta


La doar câteva ore, după ce premierul Boris Johnson a anunţat calendarul ridicării restricţiilor din Regatul Unit, britanicii au luat cu asalt internetul și au început să-și facă rezervări pentru vacanţa de vară.


Site-urile de vânzare a biletelor de avion, dar şi touroperatorii au anunţat o creştere spectaculoasă a numărului de accesări, dar şi a volumului de vânzări. De exemplu, Compania Easyjet a anunțat o creştere de patru ori a rezervărilor de bilete de avion şi cu 63% a vânzărilor pentru pachete de vacanţă în doar câteva ore. Şi touroperatorul TUI a anunţat că luni a fost cea mai bună zi, din ultimele luni, iar Thomas Cook a constatat o dublare a numărului de accesări pentru ofertelor sale. Principalele destinaţii căutate de britanici au fost Spania, Grecia şi Turcia.

Potrivit planurilor guvernului Marii Britanii, se va permite desfăşurarea liberă a zborurilor internaţionale, începând cu data de 17 mai, iar, dacă totul va merge bine, până la mijlocul lunii iunie vor fi ridicate toate restricţiile de călătorie în interiorul şi în exteriorul ţării.