• Lumea in Stiri

Expozitie cu documente privind moartea scriitorului Marin Preda - la Muzeul National al Literaturii


Expoziţia 'Remember Marin Preda - 41 / Adevăr şi manipulare privind moartea scriitorului. Istoria manuscriselor pierdute', cu manuscrise inedite din arhiva proprie, fotografii, cărţi, reviste şi imagini video, se va deschide marţi, de la ora 14,00, la sediul din Strada Nicolae Creţulescu al Muzeului Naţional al Literaturii Române.

Proiectul a fost inițiat de scriitoarea Mariana Sipoş, care a realizat o serie de filme documentare în urma investigaţiilor privind moartea scriitorului, iar Nicolae şi Alexandru Preda, fiii scriitorului, vor fi prezenți pentru a li se înmâna manuscrise considerate până acum dispărute.


În cartea sa, Dosarul 'Marin Preda' (Viaţa şi moartea unui scriitor în procese-verbale, declaraţii, arhive ale Securităţii, mărturii şi foto-documente), Mariana Sipoş menţiona: 'moartea lui Marin Preda, ca şi viaţa lui, continuă să stârnească semne de întrebare, nu numai printr-un mister de roman poliţist, legat de circumstanţele în care s-a produs, ci mai ales prin contextul social-politic în care scriitorul a trăit mai bine de o jumătate de secol. Nimeni nu s-a întrebat însă dacă a existat un proces penal, dacă a existat sau există un dosar Marin Preda de cercetare penală. Ei bine, acest dosar există'.



'În urmă cu 41 de ani, la 16 mai 1980, lumea literară, şi nu numai, era zguduită de anunţul morţii fulgerătoare a scriitorului Marin Preda.


Acesta a fost mereu un 'personaj' incomod, fiind obişnuit să-şi spună răspicat opiniile. Protejat de soliditatea talentului său, reuşeşte să fie nu doar un scriitor curajos, ci şi un om de atitudine', spune Mariana Sipoș.


Eveniment-pilot în perspectiva manifestărilor organizate în cadrul Centenarului Marin Preda din anul 2022, expoziţia va putea fi vizitată până pe 8 iunie, cu programare.


Marin Preda a murit fulgerător, în 16 mai 1980, la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.


Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul său de la CNSAS ar fi dispărut.

Familia sa este convinsă că moartea lui Marin Preda a avut legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”.

Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.


Recent Posts

See All