• Lumea in Stiri

Fabrica de vaccinuri. Ce a fost și ce a ajuns Institutul Cantacuzino

Updated: Apr 1


La 100 de ani de la înființare, Institutul Cantacuzino încă încearcă să renască din propria cenușă.


Anunțarea cu mare pompă a fabricării unui supliment alimentar la Cantacuzino nu înseamnă nici pe departe ceea ce se tot așteaptă din 2009, când Institutul a fost închis.



Nici măcar trecerea, la sfârșitul lui 2017, de la Ministerul Sănătății la cel al Apărării Naționale nu a schimbat prea multe.


Ambiția noastră este ca într-un an sau doi să reluăm producția de vaccin”, promitea în 2018 Mihai Fifor, ministru al Apărării la acea vreme.


Însă Institutul Cantacuzino nu îndeplinește condițiile pentru a produce vaccin care să fie distribuit populației.


Doar trei loturi de vaccin experimental au fost făcute în decembrie 2019, într-un spațiu care a primit cu greu autorizație de la Agenția Națională a Medicamentului din cauza condițiilor improprii.


Pentru a se produce, însă, vaccinuri în condiții optime autoritățile spun că ar trebui contruit un institut nou, de la zero.


Ultimele vaccinuri au fost fabricate la Cantacuzino în 2013. Și au fost făcute prost. Victor Ponta, premier la acea vreme, a primit prima doză .


Procurorii de la Parchetul General au deschis în 2014 un dosar pentru neglijenţă în serviciu si efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică.


Cercetările au fost începute în urma unei sesizări a Corpului de control al primului ministru.


Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit, la vremea respectivă, că sănătatea oamenilor putea fi pusă în pericol din cauza managementului defectuos al conducerilor Institutului „Cantacuzino”, dar si din cauza nerespectării procedurilor, a controlului prost făcut al procesului de producţie şi a implicării improprii a Ministerului Sănătăţii.


Și experţii Organizației Mondiale a Sănătății au făcut, la începutul lui 2014, verificări la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, după ce acesta a produs 400.000 de doze de vaccin antigripal, care nu au putut fi folosite, întrucât rezultatele testelor au indicat o concentraţie

foarte mare de endotoxine.


Acestea puteau să producă la administrare reacţii adverse, precum febră sau şoc anafilactic.


Declinul Institutului Cantacuzino a început în anul 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului i-a retras autorizaţia de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât îi expirase standardul de bune practici de fabricaţie.


Unele programe naţionale de imunizare au fost blocate timp de mai multe luni, iar autorităţile au fost obligate să importe vaccinuri.


Istoria recentă a Institutului are în spate, însă, o istorie sau istorii mai puțin cunoscute.

Le-am aflat înainte de transferul Institutului Cantacuzino la Ministerul Apărării Naționale.


La început a fost Institutul de seruri şi vaccinuri doctor Ion Cantacuzino


La vârsta de 31 de ani, Ion Cantacuzino, a devenit Doctor în Medicină și a lucrat 5 ani la Institutul Pasteur din Paris.

În 1901 s-a creat special pentru el o catedră în cadrul Facultaţii de Medicină din Bucureşti.


Douăzeci de ani mai târziu, se înființează institutul care azi îi poartă numele.


Aici, a preparat vaccinuri contra febrei tifoide, holerei sau difteriei. În 1926, România devenea a doua ţară din lume care producea, la Institutul Cantacuzino, vaccinul BCG împotriva tuberculozei.


Prin testament, profesorul Cantacuzino a dorit să fie îngropat chiar în Institutul al cărui fondator este.


Se infiinţează pe ziua de 1 Aprilie 1921, pe lângă Ministerul de Interne, un institut sub denumirea de Institutul de seruri şi vaccinuri doctor Ion Cantacuzino, având ca scop prepararea serurilor şi vaccinurilor necesare ţării pentru combaterea boalelor contagioase” (decretul regal promulgat de Regele Ferdinand şi publicat în Monitorul Oficial din 16 iulie 1921). Aşa a luat, practic, fiinţă Institutul Cantacuzino.


Deși, povestea Institutului începe mult mai devreme, odată cu studiile profesorului Ion Cantacuzino împreună cu savantul rus, Ilia Mecinikov (care a primit premiul Nobel pentru medicină, în 1908).


Studiile s-au axat foarte mult pe holeră. Dorind să le continue, după ce a fost numit profesor la Facultatea de medicină, Ion Cantacuzino a iniţiat un laborator de medicină experimentală.


Laboratorul se afla în clădirea în care astăzi funcționează birourile conducerii Institutului. Este cea mai veche clădire din cele care aparțin azi Institutului. Pe baza rezultatelor de laborator, în cel de-Al Doilea Război Balcanic, în momentul când a izbucnit epidemia de holeră, un întreg corp de armată a fost vaccinat cu vaccinul obţinut şi preparat pe baza acestor studii.


A fost şi rămâne cea mai importantă vaccinare într-un focar epidemic.


Peste 50.000 de persoane au fost vaccinate atunci.


Asta a dus la salvarea multor vieţi, iar la vremea respectivă a fost numită Marea Experienţă Românească. Unii spun că a fost un act de curaj, dar şi un act de disperare, pentru că situaţia armatei române era foarte dificilă.


Intervenția în timul războiului a contat foarte mult în decizia luată mai târziu, pentru înfiinţarea Institutului, care se întinde pe 4 hectare, în centrul Bucureştiului, pe cheiul Dâmboviţei.


”Profesorul” și ”clădirea maimuțelor”


Inițial, Institutul trebuia să dezvolte o cercetare ştiinţifică medicală în domeniul microbiologiei şi imunologiei.


Mai târziu, urma să fie locul unde se formau medici specialişti în domeniul microbiologiei.


De-a lungul vremii, însă, unele clădiri și-au schimbat destinația.


De exemplu, cea aflată chiar la intrare.


Pe vremuri, aici era reşedinţa Profesorului Cantacuzino” – ne povesteşte, cu mâinile înfundate în buzunare, în faţa clădirii acoperite de iedera uscată, Adrian Onu, biofizician, care lucrează în Institut din 1986.


”Profesorul nu locuia aici, dar asta era casa lui de la Institut. Pentru că la Institut trebuia să fie permanent cineva care să ia decizii. De exemplu, seara de Crăciun şi-o petrecea aici, cu familia şi cu angajaţii. Evident, obiceiul a dispărut în regimul comunist. Pe aici au trecut și au lucrat și alte personalităţi, dar, întotdeauna, Ion Cantacuzino a fost Profesorul. Adică cel care a creat şcoala de aici, ceea ce a contat foarte mult.”


Pe aleile întortocheate, printre clădirile vechi şi noi, Alexandru Onu îmi spune povestea “clădirii maimuţelor”.


E o clădire ridicată prin anii '70. La vremea ei o clădire modernă, cu bloc operator, unde se făceau culturile pentru vaccinurile antipoliomielitice, pe rinichi de maimuţă.


Astăzi nu mai este adecvată pentru producţie.



La capătul uneia dintre alei este mormântul lui Victor Babeş.


La mică distanţă de clădirea la demisolul căreia este îngropat Profesorul Ion Cantacuzino.


Înainte, cercetătorii riscau mai mult. Era prima regulă: cercetătorul se injecta primul. Era primul care testa un vaccin nou. Teoretic nu este etic, dar se practică şi astăzi. Este aceeaşi poveste cu a inginerului constructor care se aşează sub pod“ - îmi spune doctorul Alexandru Onu în timp ce coborâm scările ce duc spre demisol, la cripta în care, alături de mormintele profesorului şi a doi dintre colaboratorii săi principali, sunt pozele tuturor celor ce au lucrat aici.


Institutul – în comunism


Din păcate, mulţi dintre cei aflați în fotografiile de pe pereți au lucrat aici într-o perioadă în care au fost nevoiţi să reinventeze ceea ce era deja inventat.


Este vorba despre perioada comunistă.


După anii 1970, când Institutul a început să se gestioneze singur, financiar vorbind, iar informațiile din străinătate ajungeau foarte greu, cercetătorii au făcut sute de produse la scară mică, al căror echivalent exista deja în lume.



Asta a afectat foarte mult activitatea Institutului. Pentru că, între timp, institutele din vest îşi foloseau resursele ca să meargă mai departe, să creeze lucruri noi.


Evident, după 1989 Institutul a trebuit să se reorienteze.


Cu decizii deloc uşoare, nu a reuşit să-şi revină nici astăzi.


E adevărat că, de-a lungul timpului, Institutul a fost dotat cu o serie întreagă de tehnici moderne.


”Unele permit ca un diagnostic să fie posibil şi disponibil în 6-7 ore, maxim 12 ore sau 24 de ore dacă existau anumite suspiciuni, ceea ce este o performanţă foarte mare ” – îmi spune fost director al Institutului, doctorul Viorel Alexandrescu.


Cercetator ştiinţific gradul 1, virusolog, doctorul Viorel Alexandrescu lucrează din 1977 pentru laboratorul de referinţă pentru gripă, din cadrul Institutului Cantacuzino.


” Buncărul” din Cantacuzino


Împreună cu doctorul Alexandru Onu, mă opresc în fața unei alte clădiri din curtea de pe malul Dâmboviței.


E o clădire despre care aflu că a fost ridicată după inaugurarea Institutului, după 1930, şi care a fost reabilitată recent.


În laboratoarele de aici ar trebui să se rezolve orice situație epidemică. Teoretic, construcţia este gândită să reziste şi să-şi continue activitatea şi în cazul unui seism de peste 8,5 grade pe scara Richter.


La subsol este un soi de bucătărie comună, iar la etaje sunt laboratoarele specializate, fiecare într-un anumit domeniu.


La primul etaj, de exemplu, este laboratorul specializat pe epidemiologie moleculară, care asigură suportul molecular pentru analize, la etajul următor sunt laboratoare specializate pe bacterii respiratorii şi enterice, apoi laboratoare pentru virusuri respiratorii sau hepatitice, iar ultimul etaj este pentru zoonoze sau bacterii periculoase.


Există chiar o unitate de nivel trei de biosecuritate, un loc unde se poate lucra cu microorganisme periculoase, considerate că ar putea să se răspândească repede şi să pericliteze viaţa omului. Acolo se poate lucra sigur, fără să rişte viaţa celor din jur”.


Aproape te pierzi printre atâtea laboratoare , cu atâtea denumiri. În acesta din urmă – pentru bacteriile periculoase - am intrat fără nici o problemă. Pentru că nu este funcţional.


Ultima încăpere este pentru nivelul patru.


“Aici, în cazul unui incident, omul este sacrificat: nu mai părăseşte laboratorul”- mi-a spus, după ce am închis uşa în urma noastră, doctorul Alexandru Onu.


Cât a fost închis Institutul, România a cumpărat din străinătate, la preț dublu, vaccinurile antigripale.


În ultimii 4 ani nu s-a produs, de fapt, niciunul dintre cele 10-12 vaccinuri, pentru care Institutul avea autorizaţie.


Nu de mult, se punea problema falimentului la Cantacuzino. S-a vorbit – ca posibile cauze – despre managementul prost, dar și de interesele imobiliare .


Acum, singura speranță a Institutului este obținerea unor fonduri europene, pentru construirea unei linii noi de producere a vaccinurilor.


47 views0 comments