• Lumea in Stiri

Filme de propagandă, obligatorii în cinematografele din China


Cinematografele din China au primit dispoziţii ca, din această săptămână, să proiecteze filme de propagandă de cel puţin două ori pe săptămână pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a Partidului Comunist, în luna iulie.


Potrivit unei notificări publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Cinematografiei, proiecţiile ar urma să creeze o ”atmosferă deosebită şi caldă” cu prilejul aniversării.


Până la finalul anului, filmele care vorbesc despre ”dragostea pentru partid, dragostea pentru ţară şi dragostea pentru socialism” ar trebui proiectate la sălile din ”fiecare provincie, regiune şi oraş”, a mai precizat administraţia pentru film.


Peliculele ar trebui să aducă laude partidului, patriei, poporului şi eroilor săi, se mai precizează pe pagina instituţiei.


Adminstraţia a mai menţionat că membrii de partid, funcţionarii şi ceilalţi spectatori trebuie să se mobilizeze pentru a se asigura că proiecţiile beneficiază de un număr mare de spectatori.


Pentru aceste proiecții, prețurile biletelor vor fi reduse.


Primul sezon cuprinde 12 pelicule, care vor fi proiectate luna aceasta.


Proiecțiile vor debuta cu ”Nan zheng bei zhan” (”Luptând la Nord şi Sud”), din 1952, un film despre războiul împotriva Japoniei.


Partidul Comunist Chinez a fost fondat pe 1 iulie 1921 în Shanghai și a susținut primul său congres pe 23 iulie.


In 1949 a preluat puterea după ce a învins Partidul naționalist într-un război civil lung și sângeros.





Sub Mao Zedong, partidul și-a început Marea Renastere în 1958, o campanie de crestere a producției industriale, în timpul căreia zeci de milioane de oameni au murit de foame. Alte câteva milioane de oameni ar fi murit în timpul "revoluției culturale", o cruciadă de purificare lansată de Mao.


După moartea lui Mao în 1976, succesorul său, Deng Xiaoping, a introdus reforme care au dus la o dezvoltare a Chinei, ajungând să fie cea de-a doua economie a lumii.

18 views0 comments