• Lumea in Stiri

Franta strange bani pentru renovarea casei scriitorului Jean de La Fontaine


Franţa a lansat astăzi, data la care se năștea, în urmă cu 400 de ani, fabulistul, poetul, dramaturgul şi prozatorul francez Jean de La Fontaine, o campanie de strângere de fonduri pentru renovarea casei memoriale a scriitorului.


Organizată de Fundaţia Patrimoniului în colaborare cu municipalitatea locală, strângerea de fonduri ar urma să contribuie la restaurarea şi amenajarea interioarelor degradate, precum şi la dublarea spaţiului expoziţional. Costurile totale pentru renovare se ridică la 4,45 milioane de euro.

O primă tranşă estimată la 2 milioane de euro este obiectul acestei campanii de strângere de fonduri.



Jean de La Fontaine s-a născut într-un conac construit la mijlocul secolului al XVI-lea din localitatea Château-Thierry. ''Suntem mereu ataşaţi de locul din care venim'', scria Jean de La Fontaine. În această oază de linişte, pe care a iubit-o foarte mult, a compus mare parte dintre celebrele sale fabule.



Confruntat cu dificultăţi financiare, scriitorul a fost nevoit să se despartă de casa natală pe când avea 55 de ani, dar a revenit deseori în vizită în oraşul din Picardia.







Clădirea a fost transformată în muzeu din anul 1876.


Clasată în rândul monumentelor istorice în 1910, clădirea a fost apoi declarată casă memorială şi muzeu.

În anul 2013, a fost realizată o restaurare exterioară, însă nu au fost făcute şi renovări interioare, iar sala de expoziţie prezintă numeroase urme de degradare.


Jean de La Fontaine s-a impus în literatura universală prin Fabulele sale, publicate în 12 cărți în perioada 1668-1694. Fiind inspirat de anticii Esop și Fedru, precum și de tradițiile populare și înzestrat cu un talent deosebit, el a tranformat fabulele în adevărate opere de artă.

Prin intermediul lor, La Fontaine a criticat moravurile sociale din Franța în timpul absolutismului și a demascat cu umor și vervă viciile claselor dominante, necruțându-l nici pe rege și nici pe curteni, ca în „Greierele și furnica”, „Corbul și vulpea”, sau „Lupul și mielul”. Eroii din fabulele sale, animale sau plante, personifică tipuri și caractere ale vieții sociale din Franța acelui timp. La Fontaine este cel care a inițiat versul liber în literatura franceză.

Vestitoare ale secolului Luminilor, fabulele lui La Fontaine sunt, și astăzi, la fel de actuale.


16 views0 comments