• Lumea in Stiri

Gabriel Liiceanu, discipolul lui Constantin Noica, la 79 de ani

"Eșecul este locul de unde te ridici pentru a merge mai departe." (Gabriel Liiceanu) S-a născut la 23 mai 1942 la Râmnicu Vâlcea. Tatăl său, Petre Liiceanu lucra în finanțe, iar mama, Ioana Liiceanu (născută Marineanu) era profesoară de matematică. În timpul copilăriei sale, familia s-a stabilit la București.

Începând cu clasa a V-a este elev al Școlii Medii nr. 12 (actualul Colegiu Național "Spiru Haret") pentru ca trei ani mai târziu să se mute și să absolve liceul Gheorghe Lazăr. Este absolvent al Facultății de Filozofie (1960-1965) și al Facultății de Limbi Clasice (1968-1973) din București. În 1976 obține doctoratul în filozofie cu teza ”Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii”.

Tânăr cercetător la Institutul de filozofie în anii '70, începe să frecventeze alături de Andrei Pleșu „Școala de la Păltiniș” (stațiune de munte în care filozoful Constantin Noica își desfășura, prin seminarii private, împreună cu câțiva discipoli, proiectul cultural de recluziune formativă voluntară în fața realității regimului comunist, ca elev preferat al lui Noica. Volumele ”Jurnalul de la Păltiniș” și ”Epistolar”, mărturii ale acestui parcurs formativ, au un rol important în epocă.

Între anii 1982-1984 a fost bursier al Fundației ”Alexander von Humboldt”. În calitate de conducător al Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu a reeditat după Revoluția din 1989 o multitudine de autori români interziși (în totalitate sau parțial) în perioada comunistă. Spectrul acestora acoperă diferite domenii, precum filozofia (Emil Cioran, Mircea Eliade, Nae Ionescu), literatura (Eugen Ionescu, Lucian Blaga) și istoria (memoriile lui Constantin Argetoianu, I. G. Duca).


Un eveniment editorial de excepție a fost publicarea în 1996 a ediției princeps a jurnalului scriitorului român cu origini evreiești Mihail Sebastian, carte care supraviețuise în manuscris de la moartea autorului (în 1945). Jurnalul a avut un impact foarte mare, întrucât reprezenta prima mărturie din interior a fascizării și antisemitismului generației '27.


Au avut loc numeroase dezbateri și polemici despre modul în care ar trebui să se raporteze lumea intelectuală la operele indubitabil valoroase al vârfurilor generației criterioniste (cât și alte teme aferente). Gabriel Liiceanu, alături de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca s-a situat în permanență în tabăra care pleda pentru recuperarea operelor unor Mircea Eliade și Emil Cioran, în virtutea valorii lor estetice.



În acest context, Liiceanu și-a atras critici precum cea a fostului dizident Gabriel Andreescu, care îl califică drept facilitant al extremismului, deoarece a promovat naționaliștii și iraționaliștii interbelici, care ar fi fost „ideologi ai extremismului de dreapta”.

Gabriel Liiceanu s-a situat în centrul unei alte dezbateri publice în 1999, în timpul bombardării Serbiei de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.


Atunci a susținut poziția ministrului de externe Andrei Pleșu de permitere a survolării teritoriului românesc de către avioanele NATO, împotriva majorității opiniei publice, care favoriza o poziție neutră a României. Majoritatea analiștilor de politică internațională sunt de părere că atitudinea României în această problemă a contribuit la aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord în 2004.

Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în operă (alienarea, contingența, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită ca existențialistă și agnostică („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. Ușa interzisă). Ideile sale și-au primit influența cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană. Schițează în lucrarea „Despre limită” o fenomenologie existențială definită de ideea transcenderii determinărilor generale și a necesității istorice, înspre o responsabilitate individuală obținută prin alegere, proiect și hotărâre.

Fiind un adept al lumii, un căutător al absurdului, al ’’labirintului etern’’ în care ne cufundăm, Gabriel Liiceanu nu putea deveni decât un filozof priceput, care ştie să mânuiască tainele cuvântului şi a necuvântului, care ştie să contemple la necunoscutul care i se perindă în gând, necunoscut cu care ’’împarte acelaşi creier’’ și chiar spune la un moment dat în carte că nu e violent, dar când aude greşeli ale limbii poate deveni violent, că urăşte oamenii care sunt prea mândri de ei, dar, de fapt acei semeni nu valorează nimic. Bibliografie:

Tălpeanu Teodora, bibliotecar la Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu - Giurgiu

38 views0 comments