• Lumea in Stiri

Gradina mea urbana


Pământul grădinii este încă mai mult negru, pe ici pe colo a-nceput să se vadă verdele viitoarelor narcise și parcă și câteva lalele. Până vor înmugurii copacii mai e un pic, deși magnolia s-a lăsat păcălită de zilele însorite și e la un pas să-i plesnească vârfurile. Asta după ce, anul trecut, a-nflorit de două ori. Așa arată grădina mea, orășeancă get-beget, după 12 ani petrecuți într-un oraș-comună de la margine de București. Recunosc, începutul a fost greu, mai ales că am fost convinsă că e ușor să îngrijești câteva flori urmând doar sfaturi de pe internet, idei prinse din zbor de la cei pricepuți sau indicațiile ce însoțesc plicurile cu semințe ori bulbi.


Pentru că nu sunt grădinar priceput, dar am învățat din greșeli și mă bucur de un petec de pământ pe care am sădit mai mult de un pom, mulți trandafiri credincioși, care m-au iertat când n-am știut cum să-i tai și o mulțime de flori, împărtășesc câteva dintre greșelile mele. Și din încăpățânarea care m-a determinat să nu renunț.


Începutul

Cel mai greu mi-a fost să-nțeleg ce „merge” într-o grădină pentru care nu ai foarte mult timp. Prima victorie a fost smochinul. Firav, la început, s-a adaptat repede, cu toate că pământul nu e bogat în cernoziom ca Bărăganul, dar este ferit de vânt și mai mereu însorit. Și tocmai soarele și iernile tot mai blânde îl umplu de fructe din ce în ce mai devreme. Nu este pretențios deloc, nu vrea apă din belșug și nici nu are nevoie de tratamente sau stropiri, ca pomii fructiferi autohtoni. Smochinele nu se coc toate de-odată. Vin rânduri-rânduri, până prin noiembrie. Și m-au învățat, și pe mine, să adaptez rețetele nu doar cu dulcețuri oarecum exotice: se potrivesc foarte bine în prăjituri ori tarte cu brânzeturi, ca să nu mai spun de lichiorul și vinul ușor amărui, de culoarea chihlimbarului.



Tarhonul

Pe cât de ușor mi-a fost să prind și să cresc smochinul, pe-atât de greu a fost să prind măcar un fir de tarhon, una dintre cele mai dragi plante aromatice pentru mine, care-mi amintește de mâncărurile bunicii din Ardeal.

Am încercat cu semințe, tot felul de lăstari, în răsaduri sau direct în vase mai mari. Fără nici un rezultat. După ani de zile am cumpărat, într-o primăvară, trei răsaduri de tarhon din Piața Obor. Cu sufletul îndoit și deja resemnată, le-am pus într-un ghiveci încăpător, pe un balcon. Până în toamnă aveam cam trei fire lungi, din care am tăiat periodic (pentru ciorbițe, mai ales pentru cea de miel, de la Paște, dar și pentru mâncăruri de cartofi sau cu carne de vită). Am fost convinsă că nu va trece iarna, dar tarhonul meu dă, de atunci, în fiecare primăvară. Și s-a făcut o tufă de toată frumusețea! Tocmai au dat primii lăstari! Peste iarnă l-am udat foarte rar, și nici la vară nu o să-l ud în exces. Și, pentru că este o plantă aromatică, mirosul îl ferește de orice posibili dăunători.

Lavanda

La fel de complicat a fost cu lavanda care, din informațiile de pe internet, pare foarte simplu de prins. Cred că am încercat până acum de cel puțin 10 ori. Anul trecut, în primăvară, am cumpărat o mică tufă de lavandă tot dintr-o piață, de la Horezu. Am lăsat-o în ghiveci, dar în soarele și atmosfera grădinii. Toamna trecută am tuns părțile înflorite și peste iarnă am lăsat-o în hol, indecisă dacă e suficient de puternică să treacă iarna afară, în frig. Dar zilele acestea o s-o răresc, cred că pot să fac din ea patru mici tufe pe care le voi pune direct în pământ. Probabil în apropierea trandafirilor, pe care deja i-am tuns, pentru că vremea a fost mult prea caldă și am zis să nu-i ia primăvara pe nepregătite.


Despre aventura primilor bujori și nevoile unui pom frucitfer, așa cum le-am desoperit eu, o să vă povestescsc data viitoare.

Spor la grădinărit!


60 views0 comments