• Lumea in Stiri

Imagini impresionante de la procesiunea celor 22 de mumii regale, in Cairo


Mii de egipteni s-au adunat la Cairo pentru a asista la procesiunea istorică a celor 22 de mumii, relatează BBC.

Spectacolul a prezentat 22 de mumii - 18 regi şi patru regine - transportate de la Muzeul Egiptean neoclasic din Cairo, unde au fost adăpostite mai bine de un secol, la Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene, pe un traseu de 5 kilometri, în ceea ce se numeşte „Parada de Aur a Faraonilor”.

Mumiile au fost transportate cu fanfară, în ordinea cronologică a domniei lor, de la conducătorul dinastiei a XVII-a, Seqenenre Taa II, la Ramses IX, care a domnit în secolul al XII-lea î.Hr.

Egiptul a cunoscut o creştere accentuată a infecţiilor cu Covid-19 în urmă cu un an, dar, după o scădere a numărului de cazuri şi decese, restricţiile pentru adunările în aer liber au fost ridicate.




Principalele atracţii ale evenimentului de sâmbătă au fost mumiile lui Ramses al II-lea, cel mai faimos faraon al Noului Regat, care a domnit 67 de ani, și a Reginei Hatshepsut sau Foremost of Noble Ladies.

Fiecare mumie a fost transportată cu un car decorat în stil faraonic ce a purtat numele respectivului suveran.

Mumiile au fost plasate în cutii speciale umplute cu azot pentru a fi protejate împotriva condiţiilor externe.

„Controlul temperaturii şi umidităţii va fi chiar mai bun decât în ​​vechiul muzeu”, a declarat Salima Ikram, profesor de egiptologie la Universitatea Americană din Cairo.

Mumiile au fost descoperite în 1881 şi 1898 și vor ramâne la Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene timp de 15 zile după paradă.




569 views0 comments

Recent Posts

See All