• Lumea in Stiri

In cautarea Sanzienelor


„ În dimineaţa de Sânziene, să te speli cu rouă şi, dacă poţi, să o aduni într-o strachină. Cu roditoare şi sporiş să te speli pe faţă. Şi să-ţi bagi sub pernă, să ai spor tot anul la bani! Şi de dragoste! Să aduni Năvalnicul şi crinul ăla alb...şi Sânzienele sunt foarte bune pentru dragoste. Să ai noroc în dagoste! Mai ales dacă găseşti o babă din asta, să ştie să le descânte, e şi mai bine. Ia spune cum te cheamă?”- mă întreabă brusc, renunțând la tonul misterios, femeia care îmi împărtăşeşte din puterile plantelor culese în noaptea de Sânziene. “Ia, să-ţi descânt, să fii drăgostită: Pe cale, pe cărare/ Pe soare răsare/ Se-ntâlni cu un muroi în cale/ De mâna dreaptă îl luară şi se ridicară...”


În fiecare an, pe 24 iunie, creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul.


În popor, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânziene sau Drăgaica. Sătenii spun că este cea mai lungă zi a anului, chiar dacă solstițiul verii doar ce a trecut, ziua în care cucul cântă pentru ultima dată. "Amuţitul cucului" este, de-altfel, o altă denumire a sărbătorii.


Superstițiile spun că, dacă se mai aude cucul şi după această dată, e semn că va fi un an secetos. Se crede că în nopțile din preajma sărbătorii de Sânziene se produce o liniște deplină în natură și că animalele fac sfat și capătă darul vorbirii. Tot acum se mai spune și că fetele nemăritate îşi visează ursitul în Noaptea de Sânziene.


În sudul țării, în dimineața de Sânziene, cete de fete tinere, îmbrăcate în costume tradiţionale obișnuiau să bată din poartă în poartă şi joacă în curţi tradiţionalul dans al Drăgăicilor.

La Năsturelu, în judeţul Teleorman, tradiția a mai fost păstrată de ultimul lăutar al satului, Florea Simion, zis Lică. Dansul Drăgaicelor era jucat de cele nouă fete ale cetei de Drăgăici, fiecare cu rolul ei (“mireasă, “Drăganul”). Dansul e un adevărat ritual: începe cu jurământul Drăgăicilor, cu împletirea cununilor din floarea de Sânziene şi spice de grâu. Cununa se agaţă în vârful unui steag, alături de mărgele de la fetele care-şi doresc să se mărite, căciuliţe de la copiii mici (“ca să fie sănătoşi, să nu fie plângăcioşi”) și căţelul de usturoi, despre care se spune că îndepărtează duhurile rele.


Printre chicoteli, fetele porneau pe drumul plin de praf, aproape desculţe, cu steagul în frunte. Se opreau la prima poartă, intrau în curte şi începeau dansul ritualic. Prilej pentru femeile din sat să-și amintească de vremurile în care dansau și ele.

Sătenii cred că dacă joacă Drăgăicile în curtea lor, vor avea un an mai bun, mai îmbelşugat. Iar fetele nemăritate cred că dacă aruncă peste casă cununa împletită din flori de Drăgaică şi spice de grâu se vor mărita în anul următor.


Cei mai bătrâni cred, însă, despre cununile împletite care trec peste casă că prevestesc un an mai bun.

Una dintre femeile în vârstă din sat încerca, povestindu-mi, să-și amintească cum se ținea sărbătoarea în tinerețea ei: “Când eram mici ne duceam pe izlaz şi adunam. Hai să fac eu o coroniţă, să vă arat cum se face. Obiceiurile de Drăgaică nu le mai ştim nici noi, dar totuşi ne amintim de ele.” Femeia a fost și ea în tinerețe în Ceata Drăgăicilor. “Eram Drăgan şi cântam cu tichiile legate pe la şolduri, cu mărgele, cu prosopul legat la băţul ăla, care nu mai ştiu cum se numea. Şi uite aşa cântam: Când spicele dau în pârg/ Vin Drăgaicele cântând./ Drăgaicelor, hai să mergem la hotare/ să simţim Drăgaica-n floare./ Băieţii să fie sănătoşi, drăgăstoşi, frumoşi/ Pe noi să ne lovească dragostea/ Să fim frumoase, drăgăstoase şi harnice în case” . Cu mainile oprite din împletitul florilor, femeia realizeaza brusc trecerea anilor: ”Ce-aş mai juca şi eu dacă aş fi tânără! Aş mai juca, dar nu mai pot. Şi dacă aş mai putea, mă mai bagă careva în seamă?” Izbucneşte brusc în râs, şi dă din mână: “Nu e vorba de băgat în seamă; dacă ne vede cineva, zice: “Astea au înnebunit!”


De parca nici nu as mai fi acolo, femeia privește în gol şi se gândește la vremurile trecute. „Gata! - strigă femeia cu florile de sânziene în mână. Haideţi să cântăm și noi Drăgaica: Şi-au venit drăgăicile/ Să reteze spicele./ Spicele sunt măricele/ Drăgăicile frumuşele...”


”Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună/ Să le crească floarea-floare, galbenă mirositoare/ Fetele să le adune, să le prindă în cunune” - îngaimă, parcă nesigur, tanti Maria. Este o parte din ce-şi mai aminteşte că spuneau fetele, la culesul din Noaptea de Sânziene. “Dar e mult, tare mult de-atunci. Eram tânără...”




Tanti Maria are 90 de ani şi locuieşte în Satul Runcu, din judeţul Gorj - sat de la poalele Munţilor Vâlcan, străbătut de un râu cu nume de poveste - Izbucul Jaleşului.

“Plecam noaptea, prin poieni, după plante bune de leac pentru că doar atunci - se spune - plantele au puteri magice.”


Femeile de pe la porţi, pe care le-am întrebat despre obiceiurile de Sânziene, s-au uitat unele la altele, au ridicat din umeri şi-au izbucnit în râs: “Cine mai ştie doamnă, în ziua de azi, de-aşa ceva! Poate doar Tanti Maria!” Şi doar ea a ştiut să-mi spună despre poienile şi pădurile pline de plante, unele întâlnite doar aici (Urechea Ursului, Scumpie sau vişin turcesc).


“Pe vremuri, bătrânele mergeau în dimineaţa de Sânziene să culeagă aceste plante, pentru că se spunea că e bine să le culegi cu rouă, chiar la răsăritul soarelui. Şi eu culegeam mai întâi Muma-Pădurii, că se spune că e bine să o ai în casă! O legam şi o puneam la streaşină!” Poveştile femeilor bătrâne spuneau că planta ajuta copilul nou-născut, îl proteja, ca să nu fie fricos şi îl ferea de rele. Şi Tanti Maria mai ştie şi o grămadă de descântece care – spune ea – ajută plantele să-şi facă efectul.


Ascultând-o pe tanti Maria, din prispa casei din care se văd pădurile pline de plante, am descoperit faţa mistică a sărbătorii de Sânziene. Pentru ca, la doar câteva zeci de kilometri de Runcu, la Sohodol, să-l cunosc pe Moş Lascu. După ce m-a privit cu luare aminte şi a decis că poate avea încredere, Moş Lascu mi-a povestit cum s-a întâlnit cu Sânzienele: „Sânzienele nu se văd! Se aud, aşa, ca un zbor de păsări, ca un fâlfâit de aripi, ca un glas de femeie sau de copil...toate acestea la un loc. Eram odată într-o pădure, într-o noapte. Şi am auzit o gălăgie mare. Se auzea cum zburau pe sus! S-au apropiat de mine ca de-aici la cincizeci de metri. Şi când s-au apropiat, nu s-a mai auzit nimic, nici un zgomot. Absolut nimic! Şi spun bătrânii că e bine să nu vorbeşti în timpul ăla, pentru că Sânzienele îți iau glasul! Aşa că în noaptea de Sânziene, cine aude aşa ceva, are noroc, o să-i meargă bine în viaţă. Mie mi-a mers bine, că de câte necazuri am dat, de toate am scăpat.”


Tot de rele se spune – un pic mai sus, în Munţii Vâlcan – că te apără focurile aprinse în noaptea de Sânziene. Focuri despre care mi-a povestit nea Ion, de la stana Lui Mutu: „Noi suntem familia Olaru. Eu sunt Ion și sunt momârlan original. Nu sunt pui de momârlan, pentru că tatăl meu a murit, și am rămas eu momârlan de momârlan. Aici, la noi, se strâng foarte multe plante în perioada Sânzienelor. Dacă o luăm de pe munte în jos, mai întâi adunam de la afinar și-apoi de la cocăzar și murar. Pe urmă, mai jos, culegem cimbrișorul, după care ajungeam și culegem mugurii de brad și păducelul, din care se face un ceai foarte bun”. Ion Olaru, “momârlan de momârlan” trăiește mai bine de jumătate din an în vârful muntelui. La Straja, la stâna lui Mutu. Aici face ceaiul din sovârf “cu țuică foarte tare, medicament pentru bolile de stomac și chiar de ficat. E foarte căutat și apreciat.”


Și tot aici, fetele chiar speră, de Sânziene, că se mărită. ”Aici, pe platoul de la Straja - povestește nea Olaru - se adunau toţi momârlanii şi făceau horele tradiţionale. Culmea e că nu le făceau doar de Sânziene. Veneau şi cu o zi înainte, poate chiar şi cu două. Făceau pregătiri: tăiau miei, oi, făceau un chef extraordinar şi mare petrecere. Toată lumea venea şi se jucau tradiţionalele sârbe. Sârba bătrânească, cum se zice sau Hora pe dreapta....Era un chiuit, de se-auzea până departe!”


Și băieții lui Ion Olaru vin, se îmbracă în costume albe cu modele momârlăneşti, cu pălărie, cămaşa largă, cu brâu si opreje. Şi neapărat vin la petrecere cu caii. Şi caii sunt împodobiți. Unii, mai nou, încep să-i şi vopsească câte un pic. Sunt unii care le vopsesc coada, coama, îi aranjează. Iar seara se face un foc mare. În jurul lui sunt cântece și tot felul de jocuri până noaptea târziu.

Băieţii lui Nea Olaru nu s-au însurat. Nici fetele din Năsturelu nu s-au măritat. Poate anul ăsta, de Sânziene. Sau poate măcar își vor visa alesul!


19 views0 comments