• Lumea in Stiri

Record mondial pe bicicletă

Updated: Apr 5


Adil Teli are 23 de ani și este originar din Kashmir. În 22 martie a decis să plece, din regiunea aceasta pe bicicletă. Opt zile mai târziu, în 30 martie, a ajuns în Kanyakumari, un oraş din extremitatea sudică a Indiei.


Timpul exact în care a străbătut distanța de aproape 3.600 de kilometri a fost de opt zile, o oră şi 37 de minute, un nou record mondial Guinness pentru cea mai rapidă călătorie cu bicicleta din Kashmir la Kanyakumari.


Precedentul record a fost stabilit în septembrie 2020 de Om Hitendra Mahajan, care a parcurs același drum pedalând 8 zile, 7 ore şi 38 de minute.


'De când am început ciclismul profesionist, mi-am dorit să reuşesc acest record mondial. Mi-a luat ceva timp, dar sunt atât de bucuros ca am reuşit', a spus Adil Teli pentru The Indian Express.


'Nimic nu-i imposibil dacă-ţi pui asta în cap şi în suflet. În termeni din ciclism, mi-am 'golit rezervorul' ca să-mi îndeplinesc visul', spune Adil Teli.


Tânărul biciclist s-a antrenat, pentru performanța acesta pedalând aproape 20 de ore în fiecare zi și a recunoscut că a avut momente în care a fost pe punctul de a renunţa. 'În timpul călătoriei am ajuns să fiu demotivat din cauza durerii insuportabile. De fiecare dată când m-am gândit să renunţ, am văzut chipurile părinţilor mei şi lacrimi în ochii lor... asta m-a făcut să continui', a adăugat ciclistul.


Dovezile realizării lui Adil Teli au fost prezentate Guinness pentru omologarea oficială a recordului.


Recent Posts

See All