• Lumea in Stiri

L.A Italia Legend Award pentru Sophia Loren la 86 de ani/FOTO+VIDEO


Sophia Loren a primit premiul special "L.A. Italia Legend Award" pentru extraordinara sa carieră artistică și pentru angajamentul filantropic demonstrat recent în pelicula 'La vita davanti a sé' (Ai toată viața înainte) difuzat pe Netflix.

Anunțul a fost făcut de juriul "Los Angeles, Italia - Festivalul de Film, Modă și Artă 2021", prezidat de actorul italo-american Armand Assante, câștigătorul Premiului Emmy pentru pelicula "Gotti".

"Mai mult ca niciodată ca anul acesta, Donna Sophia merită recunoașterea cinematografiei mondiale și sperăm că Academia de film va recunoaște performanța sa extraordinară în filmul regizat de Edoardo Ponti cu o nominalizare la Oscar ", a spus Armand Assante, care a jucat alături de Sophia Loren în 1980 pentru serialul TV "Her Own Story" regizat de Mel Stuart.


'La vita davanti a sé' , în regia lui Edoardo Ponti, este o adaptare cinematografică a romanului "The Life Before Us" din 1975 a lui Romain Gary. Anterior, a fost adusă pe micile ecrane în 1977 în pelicula "Madame Rosa" cu Simone Signoret în rol principal. Filmul, regizat de Moshé Mizrahi, a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.



Noua ecranizare se află deja pe lista scurtă a Oscarurilor din 2021 la categoria cea mai bună colonă sonoră pentru compoziția Laurei Pausini, Io Sì/Seen, dar și printre nominalizările de la Globurile de Aur, care vor fi acordate în data de 28 februarie.



Deja câștigătoare a două Premii Oscar, Sophia Loren este din nou în topurile mondiale la vârsta de 86 de ani, datorită performanței din filmul bazat pe cartea lui Romain Gary, produs de Palomar și filmat în Puglia. Iar tributul adus Sophiei Loren, la 30 de ani de la Oscarul onorific, va deschide secțiunea "The Italian Masters" care precede, conform tradiției "noaptea stelelor", Oscarurile, încă din 2006.


Recent Posts

See All