• Lumea in Stiri

La 84 de ani, un fost fermier este vedetă pe Youtube / Video



John Butler are 84 de ani. Este fost fermier din Marea Britanie. În pandemie, a devenit vedetă pe Youtube după ce videoclipurile sale filosofice despre viață și meditație au avut milioane de vizualizări și i-au ajutat pe mulți să facă față anxietăților legate de pandemia de coronavirus.


BBC îi spune povestea: cum a ajuns fermierul să aibă peste 150.000 de abonați și milioane de vizualizări la videoclipurile postate pe canalul său de Youtube. Dar e urmărit și pe Facebook, Instagram și Spotify.


Bătrânul este liniștit, blând, iar felul în care arată te duce cu gândul la bunicul tipic. Ba chiar la Moș Crăciun. El a devenit cunoscut în anii 1970 ca unul dintre primii fermieri care practicau agricultura organică.


În urmă cu patru ani, John s-a lăsat convins să apară pe un canal de Youtube dedicat reflecției și meditației. Acel interviu a devenit cel mai vizionat videoclip al canalului respectiv.


John povestește că înainte, nici nu auzise de Youtube.





Încurajat însă de acest succes, și-a dezvoltat propriul canal de Youtube, unde vorbește despre propriile experiențe. Și are ce să povestească. A trăit în Peru, Africa, SUA și Rusia.

A scris nu mai puțin de 10 cărți în care și-a povestit aventurile.


Cred că videoclipurile lui John aduc cu ele atât de multă libertate, într-un moment în care ne simțim atât de restricționați fizic”, spune Jasmine Butcher, o urmăritoare din Marea Britanie.


John vorbește sfătos, cu o voce caldă, despre depresie, despre singurătate, despre fericire sau tristețe.




153 views0 comments