• Lumea in Stiri

La Casa memoriala a lui Sarbu. I.D. Sarbu




În Petrila am ajuns seara, tîrziu, printr-o lapoviţă deasă. Străzi pustii şi

întunecate, blocuri cenuşii. M-am strecurat pe străduţe: „la dreapta, din nou la dreapta, dup-aia o iei prin spatele blocurilor”- mă ghida Ion Barbu, grafician.


Artistul a iniţiat un proiect nonconformist, care încearcă să pună în valoare

casa în care a locuit scriitorul și filosoful I.D. Sârbu, şi care astăzi este casă memorială.


I. D. Sârbu a fost filosof şi scriitor, recunoscut pentru ceea ce se cheamă

literatura de sertar scrisă în perioada comunismului. În 1956 este arestat şi condamnat pentru că a refuzat să facă un denunţ la Securitate. Povestea lui poate fi citită aici: https://www.lumeainstiri.com/post/povestea-celui-mai-iubit-dintre-pamanteni


Pereţii sunt plini de citate şi poze de familie. La un moment dat văd cutia poştală, căreia I.D. Sârbu îi spunea „maşina de scris”. Prin această cutie poştală au trecut unele din cele mai frumoase scrisori din literatura română, aşa cum mulţi consideră scrisorile trimise de I.D. Sârbu lui Ion Negoiţescu, Mariana Şora sau Virgil Nemoianu.


Privat de libertatea de a se exprima în publicațiile vremii, I.D. Sârbu s-a

regăsit prin scrisorile ce pot reconstitui o adevărată reţea a vremurilor .


Pereţii casei în care a trăit scriitorul sunt plini de cuvinte, imagini şi

simboluri. Pe masă se află ediţii din Nirvana socială, o revistă lansată în

2009, al cărei titlu porneşte de la o sintagmă a filosofului şi romancierului, și ea parte a proiectului început de graficianul Ion Barbu în memoria lui I. D. Sârbu.


Parafrazânu-l pe Ceauşescu, al cărui îndem era „ mai puneţi o haină în plus”, pe un umeraş scrie „Mai puneti o carte pe voi”.



Cărţile Sârbului, cum îi spun cei de aici lui I. D Sârbu, sunt aşezate pe rafturi în ordine cronologică. Pe raftul de jos, se află cărțile care au apărut înainte de '89. Mai sus sunt cărţile postume, de fapt literatura de sertar, care constă, de fapt, în cele două volume ale romanului ” Adio, Europa!” și ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”.






Pereţii, acoperiţi de fotografii, refac viaţa scriitorului în imagini, recompusă chiar de autor, cu un an înainte de moarte. Şirul fotografiilor, adunate şi adnotate, de la 1880 şi până în 1988, se încheie cu celebra imagine a scriitorului, de la ultima vizită în Petrila: I.D. Sârbu în faţa casei în care s-a nascut, astăzi casa memorială. Şi fotografia de lângă salcâmul lângă care a copilărit, un salcâm plin de noduri, pe care scriitorul îl compara cu viaţa lui.


Impresionantele dosare ale lui I.D. Sârbu, de la Consiliul Național de

Studiere a Arhivelor Fostei Securități, au inspirat recent o nouă carte

scrisă de cercetătoarea Clara Mareș: ”Zidul de sticlă. I.D. Sârbu în arhivele

Securității”. E un fel de roman al vieții scriitorului scris de organele

Securității.







”Romanele” din Arhivele fostei Securități


Dacă multe dintre victimele comunismului au rămas simpli anonimi în

statistici, cam același lucru s-a întâmplat și cu oamenii regimului.


În 1999, în România s-a înființat Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității.


În primul an de funcționare, numărul deconspirărilor a fost...zero. În al

doilea an, o singură deconspirare, apoi două, ajungând în 2006 la 158 de

informatori și ofițeri deconspirați.


În 2011, numărul deconspirărilor a ajuns la 867 de informatori, iar alte câteva sute de dosare se află în instanță, în vederea eliberării unei decizii. Totodată, CNSAS a publicat de-a lungul anilor în Monitorul Oficial sute de liste cu agenți ai poliției politice comuniste.


Majoritatea conțin, însă, nume care nu spun nimic opiniei publice. Unii – au murit de mult.


În ultimii 23 de ani s-a vorbit deseori în contextul comunismului despre

victime și călăi.


Poveștile lor sunt ascunse în 24 de kilometri de arhivă documentară, aflați în posesia CNSAS, și multe dintre aceste povești nu vor fi, probabil, aflate niciodată. Poate că e mai bine așa, având în vedere că unele dosare pot dezvălui adevăruri dureroase, unele dintre ele bănuite, poate.


Cum ar fi faptul că te-a turnat la Securitate un coleg, cel mai bun prieten

sau chiar un membru al familiei (așa cum a fost în cazul regizorului Sergiu

Nicolaescu, de exemplu, care a povestit că tatăl său a fost informator al

Securității și ar fi ajutat organele statului să-i amplaseze microfoane în casă).


Pe de altă parte, dosarele multor politicieni au fost considerate ” documente clasificate” și, sub pretextul siguranței naționale, SRI a interzis accesul la ele.


De fapt, deconspirările în cazuri răsunătoare au fost puține și fără urmări.


Cam la fel s-a întâmplat în situația preoților și a magistraților acuzați că ar fi colaborat cu Securitatea.


La școală, tinerilor li se vorbește prea puțin despre cum a fost în

comunism, despre ce a fost Securitatea și ce a făcut ea.


Iar interesul pentru subiect este minim. Un sondaj de opinie realizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului arăta 50 la sută dintre tineri

sunt foarte puțin informați despre istoria comunismului în România


Și –surprinzător - aproximativ același procent consideră că nici nu ar fi foarte

important ca elevii să învețe la școală despre fostul regim.




58 views0 comments