• Lumea in Stiri

Locuinte si locuri de munca pentru cei care vor sa se stabileasca intr-un sat din Spania


Sute de localităţi din Spania, rămase aproape pustii, s-au înscris într-un program care oferă locuinţe şi joburi celor care acceptă să se stabilească acolo. Singurele condiţii sunt să aibă copii şi să accepte să rămână cel puţin 5 ani.


Un astfel de sat este şi Torre de Domenec, situat la 110 kilometri de Valencia şi la 250 de km de Barcelona, unde doar una din cinci case este locuită.

În anumite momente ale zilei, satul pare părăsit.


Printre casele disponibile seste și un imobil din Piaţa Primăriei.

Cel care o vrea trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă trei copii şi să gestioneze barul din sat.

Sunt dorite familii cu copii, pentru a putea redeschide şcoala, iar barul este necesar, pentru că oricât de puţini locuitori ar avea localitatea, toţi vor să iasă să bea o bere, să bea o cafea, sunt argumentele autorităţilor.