• Lumea in Stiri

Mărgelele ar putea salva turismul din Veneția



După aproape un an în care principalul oraș al regiunii Veneto a dus dorul vizitatorilor, Veneția caută căi noi dincolo de turismul în masă. Speranțele au renăscut odată cu înscrierea artei confecţionării mărgelelor din sticlă, alături de meşteşugul sticlarilor francezi, în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.



Odată cu acceptarea dosarului de candidatură, iniţiat de Italia în colaborare cu Franţa, a fost distinsă și Asociaţia mărgelarilor de artă din Franţa.


'Această prestigioasă recunoaştere a uneia dintre tradiţiile noastre de excelenţă este o sursă de mare mândrie'', scria într-un comunicat Luigi Brugnaro, primarul Veneţiei, oraş înscris la rândul său în patrimoniul mondial UNESCO.

Delicatele mărgele cu o istorie de câteva secole sunt o specialitate a insulei Murano, situată în laguna veneţiană. De-a lungul timpului, au fost considerate o marfă preţioasă pentru schimburi şi exporturi în lumea întreagă.

Istoria mărgelelor din sticlă veneţiană este cu toate acestea deseori dată uitării. Creatorii săi sunt în general necunoscuţi spre deosebire de maeştrii sticlari care au confecţionat sculpturi şi vaze în cuptoarele de sticlă din Murano.


Sticlarii au primit ordin să se stabilească pe această insulă în anul 1291, după ce provocaseră o serie de incendii în centrul oraşului.

UNESCO a subliniat ''bogăţia cunoştinţelor şi meşteşugului unui material (sticla) şi a unui element (focul)'', apreciind în acelaşi timp tehnicile particulare ale prelucrării sticlei.

15 views0 comments