• Lumea in Stiri

Meciuri anulate la Australian Open


Aproximativ 600 de sportivi, oficiali şi membri ai stafurilor trebuie să intre în izolare, după ce un angajat al unui hotel de carantină în vederea Australian Open a fost testat pozitiv cu coronavirus, potrivit bbc.com.


Autorităţile australiene au decis ca joi să nu aibă loc niciun meci la Melbourne Park, ca urmare a acestei situaţii. În program figurau Halep, Tecău, Begu, Cîrstea, Buzărnescu


Sportivii vor putea reveni în concurs după ce vor fi testaţi negativ.


Persoana găsită infectată este un tânăr în vârstă de 26 de ani, care a lucrat la hotelul Grand Hyatt din Melbourne. Se bănuieşte că tânărul este contaminat cu tulpina britanică a coronavirusului. La hotelul respectiv au stat în carantină aproximativ 1000 de sportivi, oficiali şi membri ai stafurilor.


500-600 de persoane au fost contacţi ocazionali ai bărbatului infectat. “Este un caz, să nu ne panicăm”, a precizat premierul Daniel Andrews, menţionând că în statul Victoria vor reveni unele restricţii, inclusiv impunerea purtării măştii de protecţie şi în interior.


În ceea ce priveşte Australian Open, Andrews a fost categoric: “Avem un caz şi decizia s-a luat: evenimentul va avea loc săptămâna viitoare”.

Recent Posts

See All