• Lumea in Stiri

Napoleon: de la Waterloo la Sfânta Elena, nașterea legendei


Memorialul Bătăliei de la Waterloo- 1815 deschide o expoziție majoră chiar în ziua în care Napoleon I Bonaparte, împărat al Franţei, a murit pe insula Sfânta Elena, în urmă cu 200 de ani.

„Napoleon: de la Waterloo la Sfânta Elena, nașterea legendei” este povestea rememorată din perioada 1815-1821, de la mărirea la decăderea unuia dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie. De numele lui Napoleon Bonaparte se leagă Codurile civil din 1804, comercial- 1808, şi penal- 1810, ce au dat o nouă imagine relaţiilor juridice.

Politica externă a lui Napoleon s-a bazat pe un lung şir de războaie pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare, în 1814, Napoleon a revenit în Franţa la 1 martie 1815, în „cele 100 de zile”, dar a fost înfrânt de armata anglo-prusacă şi nevoit să abdice din nou.

Noaptea de 17 spre 18 iunie 1815, noaptea dinaintea Bătăliei de la Waterloo, a fost petrecută de Napoleon la ferma Caillou din Genappe. În prezent, aici, la adresa Chaussée de Bruxelles, 66, se află Muzeul Ultimul Cartier al lui Napoleon, renovat în întregime în anul 2015.


Exilat pe insula Sfânta Elena din Oceanul Atlantic, a murit în 5 mai 1821.




Majoritatea istoricilor acceptă teoria potrivit căreia el a murit răpus de un cancer la stomac.

Acesta este, de altfel, verdictul autopsiei efectuate de medicul personal al lui Bonaparte, Francesco Antommarchi, la care au participat mai mulți medici.

Şi tatăl lui Napoleon murise tot din cauza cancerului de stomac.


140 de ani mai târziu, în 1961, această teorie a fost pusă la îndoială de medicii legişti francezi care, analizând mostre din părul lui Napoleon, au sugerat că el ar fi murit în urma administrării de arsenic.

Teoria lor e că guvernatorul britanic al insulei Sfânta Elena, Hudson Lowe, împreună cu Charles de Montholon, ar fi complotat să îl asasineze pe Napoleon.

O altă teorie, expusă de cercetătorii americani, susține că Napoleon a fost mai degrabă răpus chiar de tratamentele care i se aplicau în încercarea de a-l vindeca.

Lui Napoleon Bonaparte i se administrau doze regulate de sulfat de sodiu, sulfat de magneziu, clorură de sodiu , care îl făcea să verse. Cercetătorii americani afirmă că, din această cauză, el suferea de lipsă acută de potasiu, care poate degenera în boli de inimă.

Ei presupun că Napoleon a primit lovitura finală când i s-au administrat 600 de miligrame de clorură de mercur- calomel, cu două zile înainte de moarte.

Doza era de cinci ori mai mare decât cea normală şi ar fi agravat lipsa de potasiu deja existentă- afirmă cercetătorii.