• Lumea in Stiri

Nemuritorul Gică / Foto+Video



Liliana Nicolae

Mă cheamă Gheorghe Petrescu. Diminutivul Gică mi l-au dat părinţii mei. M-am născut în ziua de 2 aprilie 1915 spre ora 16, în Bucureşti. Părintele meu terminase contabilitatea la Geneva, provenea dintr-o familie de oameni bogaţi şi era acţionar la magazinul Vulturul de Mare cu Peştele în Gheare. Îi plăcea să trăiască şi era liber în opinii. Maică-mea era casnică, dar avea darul muzicii: cînta la pian Mozart, Chopin, avea o voce de aur. Cariera mea a fost mereu în centrul disputelor de familie: mama mea spunea că mă rîde lumea, tatăl meu însă m-a lăsat să fac ce vreau” – aşa vorbea despre el, într-un interviu, îndrăgitul cântăreţ, Gică Petrescu.


I se spunea „eternul Gică“, „nemuritorul Gică“, cel care i-ar fi cîntat lui Tutankamon şi ar fi fost prieten cu Burebista.


Anul acesta s-au împlinit, în aprilie, 106 de ani de la naşterea lui Gică Petrescu (2 aprilie 1915), iar pe 18 iunie, 15 ani de la moartea sa (18 iunie 2006).


A fost, cu siguranţă, un fenomen, şi nu doar al muzicii lăutăreşti sau de petrecere, dar şi un om care impresiona prin eleganţa şi manierele sale.


Eu l-am descoperit – dincolo de discurile de vinil pe care le aveau părinţii mei pentru Pick-up Pacific, şi de melodiile pe care le-am tot ascultat şi fredonat – într-un interviu, acum câţiva ani, cu muzicologul Viorel Cosma.


Cei doi au fost prieteni şi colaboratori apropiaţi.


Muzicologul adunase tot ce a găsit despre cântăreţ şi ţinea, într-un dosar gros, peste 600 de articole despre Gică Petrescu.


Deşi l-a apreciat foarte mult pe Gică Petrescu, Viorel Cosma zice că o mare voce nu ar fi fost, dar un mare artist – da.


Şi îmi explică. „În Lexicoanele mele am scris despre aproape 10.000 de interpreţi. Gică este unic în felul lui. În primul rînd, a cîntat de toate: de la operetă, muzică populară, revistă, muzică uşoară, muzică de petrecere. A avut un repertoriu extrem de vast şi o carieră foarte lungă. Nu ştiu dacă l-a egalat cineva. Toată lumea se întreba cum de a rezistat atît. Avea secretele lui: era foarte riguros şi nu a făcut niciodată excese. Nu a fumat şi nu a băut. Deşi cînta mai bine ca oricine muzică de pahar – are 40-50 de cîntece despre pahar! –, eu nu l-am văzut niciodată ameţit.“

Însă, cel mai mare secret al lui Gică Petrescu pare să fi fost femeia care i-a stat alături tot timpul. Soţia sa, Cezarina Moldoveanu. Medic stomatolog, apoi poetă. Ea i-a scris multe dintre versuri şi i-a tradus multe cîntece.

Tatăl lui Gică Petrescu a cîntat la vioară, iar mama era franţuzoaică şi s-au cunoscut la Paris.


„De-altfel, la ei acasă se vorbea în franceză“ – spune Viorel Cosma. „Iar Gică a cîntat în franceză, dar şi în engleză. Gică studiase şi doi ani la Conservator. Făcuse Armonie şi Contrapunct. Ceea ce iarăşi nu era puţin. Iar pentru Lexicon aveam nevoie de tot felul de date, aşa că l-am pus să-mi povestească cum a debutat. S-a întîmplat cînd era la liceu, într-o formaţie de muzică uşoară. Apoi a cîntat vreo doi ani la Pucioasa, făcea naveta la Bucureşti, apoi la un restaurant pe lîngă Gara de Nord – Coşna. Acolo cînta şi Maria Tănase. Însă, restaurantul la care a cîntat cel mai mult şi unde s-a simţit cel mai bine a fost Princiar, la Bufet, lîngă Arcul de Triumf. Iar marea lansare a fost, însă, la radio. Obişnuia să spună că radioul l-a făcut om. Compozitorul Teodor Rogalski i-a zis să vină odată la radio, să facă o înregistrare, ca să vadă dacă are voce radiofonică. Aşa că acolo a debutat cu taraful lui Grigoraş Dinicu. Din clipa aceea n-a mai părăsit radioul şi a stat cu microfonul în mînă peste 60 de ani.“


„Chiar dacă“ – aşa cum spune muzicologul Viorel Cosma – „nu a fost o voce extraordinară, a cîntat corect, foarte cald, foarte sincer şi muzical. Vocea lui foarte caldă nu era niciodată ţipată sau forţată... ceea ce l-a ajutat pe termen lung. Aşa se explică longevitatea lui profesională. A bătut toate recordurile în muzica uşoară. A cîntat aproape 70 de ani! Nu spărgea cu vocea. Nu era Vasile Cristian, de exemplu. Ăla trăgea cu tunul. Gică era cu fineţurile. Mergea cu microfonul printre mese şi-ţi cînta la ureche. Andante. Nu l-am auzit niciodată să ia un Do diez sau un Si bemol sau să cînte forte. Dar nici nu avea nevoie. E interesant că atunci cînd vorbeşti despre Gică Petrescu şi spui numele unui şlagăr, îl fredonezi imediat în gînd. Oricine le ştie!“




Într-o mică notiţă pe Wikipedia se spune că, la un moment dat, Miliţia l-ar fi reclamat pe Gică Petrescu la Ministerul Culturii pentru că îndrăznea să cînte repertoriu internaţional.


Viorel Cosma spune, însă, că Gică Petrescu nu a avut niciodată probleme cu cenzura. Putea să cînte orice voia. „Ceauşescu era mort după romanţe, iar Nicuşor Predescu era favorit. Dar lui Gică i se permitea să cînte orice. Era într-un fel omul de casă al lui Ceauşescu. De fapt, nu erau foarte mulţi interpreţii care ajungeau să-i cînte lui Ceauşescu. Iar Gică îi plăcea pentru că nu făcea excese, cînta fără vulgarităţi... iar aici un merit l-a avut tot Cezarina, care ţinea mult la acurateţea textelor.“

Cariera lui Gică Petrescu s-a încheiat odată cu moartea soţiei sale, Cezarina Moldoveanu.


Un concert aniversar organizat de Radioul Public l-a mai încurajat un pic, dar încercarea de a reveni nu a mai durat foarte mult. A murit la 91 de ani, în apartamentul de lîngă Universitate, pe care l-a obţinut destul de tîrziu, după ce a stat cu chirie cea mai mare parte a vieţii.





31 views0 comments