• Lumea in Stiri

Nu pandemia e obstacolul de pe partiile de schi din Romania



O știre apărută zilele trecute producea bucurie printre schiorii cu experiență.


Primăria din Sinaia a reușit să amenajeze celebra pîrtie de pe Valea lui Carp, cea mai abruptă pîrtie de schi omologată din România.


Pînă la acel moment, respectivul traseu a fost întotdeauna lăsat la voia naturii, iar schiorii îl parcurgeau pe propriul risc, pe lîngă panta înfricoșătoare, trebuind să înfrunte gheața, nămeții de zăpadă și uneori chiar expunerea la avalanșe.


Bucuria amenajării n-a ținut însă mult. Pîrtia de pe Carp, ca și celelalte pîrtii de la Sinaia depind prea mult de capriciile vremii, mai bine zis ale instalațiilor de urcare.


Un vînt ceva mai puternic a dus la închiderea acestor instalații în chiar ziua programată pentru deschiderea oficială.


După vînt a venit căldura iar partea de jos a traseului, spre Cota 1400, s-a transformat într-un soi de mocirlă cu zăpadă și pietriș.


Chiar și așa, schiorii reușeau să coboare, cu prețul deteriorării schiurilor.


Numai că, un nou vînt ceva mai puternic a făcut ca instalațiile să se oprească din nou.


Sigur, se poate spune că așa e la munte.


Mulți au descoperit însă de mai multă vreme că în stațiunile de schi din țări cu tradiție în domeniu, asemenea lucruri se întîmplă extrem de rar și de obicei, la altitudini mult mai mari.


În România, pare că administratorii acestor stațiuni mai au încă multe de făcut și multe de învățat.


Investițiile și amenajările mai recente de pe domeniile schiabile de la noi sînt mereu parcă insuficiente și neterminate.


Cînd e una, nu e alta și tot așa…


Relativ noua telegondolă din Sinaia deși are o capacitate de transport destul de mare, pare să fie chiar mai fragilă în fața vîntului decît vechea telecabină.


Despre garduri de protecție împotriva avalanșelor nici nu se pune problema în România (de ce?).


Mai departe, e de observat că la Azuga, de exemplu, anul acesta, în ciuda afluxului de schiori și chiar a ninsorilor abundente de la un moment dat, pîrtia Cazacu a fost închisă.


Din motive greu explicabile, nu a fost bătătorită la timp cu acele utilaje speciale denumite ratrak, nu au fost folosite nici tunurile de zăpadă și a devenit impracticabilă.



Toată lumea a schiat doar pe pîrtia Sorica.


Ratrak-urile par a fi considerate niște utilaje de lux, care se folosesc doar din cînd în cînd și nu în fiecare noapte așa cum se face în stațiunile serioase din alte țări.


Pe de altă parte, în stațiuni importante de la noi în care, din fericire, există mai mult de o instalație de urcare, proprietarii lor nu sînt în stare să cadă la învoială să emită cartele comune pentru toate.


Adică, fiecare patron e cu instalația lui și nu vrea să aibă de-a face cu alții. E un fenomen tipic și păgubos pentru toate părțile.


La Azuga sînt patru instalații de urcare (trei foarte modeste) și fiecare cu sistemul ei de bilete, iar în Sinaia sînt două firme concurente cu cartele diferite.


În aceste condiții, un concept de tipul Dolomiti Superski, prin care aceeași cartelă e valabilă în 12 stațiuni diferite și pentru un număr de instalații ce acoperă 1200 de km de pîrtii, ar părea cu siguranță micilor noștri patroni ceva de pe altă planetă.


În sezonul acesta, stațiunile de schi din Alpi au fost închise din pricina pandemiei.


Cele de la noi au fost deschise și foarte aglomerate (chiar nesănătos de aglomerate). Cei foarte mulți care obișnuiau să-și petreacă vacanțele de schi în Austria ori Italia s-au mulțumit cu pîrtiile din România.


S-ar putea spune că și-au redescoperit țara.


De fapt, au redescoperit o industrie a turismului pe care o uitaseră și a cărei principală preocupare actuală pare a fi aceea de a se plînge de efectele nefaste ale pandemiei.

82 views0 comments