• Lumea in Stiri

O groapa uriasa, plina cu apa, a aparut inexplicabil in Mexic


O groapă plină cu apă, apărută din motive necunoscute pe un câmp din centrul Mexicului, îşi măreşte dimensiunile.

Groapa, cu un diametru de doar cinci metri când a fost descoperită, a ajuns acum la o lungime de 97 de metri şi 78 de metri lățime, potrivit coordonatorului departamentului local de apărare civilă.



Proprietara singurei case din apropierea gropii a descoperit fenomenul după ce a auzit un zgomot puternic.

Apărarea civilă naţională din Mexic susține că apa subterană infiltrată în solul care se erodează cu uşurinţă ar putea fi cauza formării dolinei. Groapa, care se află la aproximativ 50 de kilometri de Vulcanul Popocatepetl, are o adâncime estimată la circa 20 de metri.

Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite spune că astfel de adâncituri se formează când apa circulă în subteran, dizolvând rocile şi dând naştere unor cavităţi şi caverne subterane.


69 views0 comments