• Lumea in Stiri

O istorie de peste 100 de ani: Pe cuvantul meu de cercetas


22 februarie este Ziua mondială a Cercetăşiei.


Este, de fapt, ziua de naştere a fondatorului Mişcării "Scout" - cercetaşii, Robert Baden-Powell.


În România, Cercetășia are o istorie de mai bine de 100 de ani, care începe în august 1913, când, câțiva elevi de la liceul Gheorghe Lazăr din București, inspirați de un articol citit într-o revistă franțuzească, au format singuri, fără ajutorul adulților, primele patrule de cercetași. Inițiatori, doi frați: Ion și Dimitrie Dimăncescu.


Peste ani, două generații mai târziu, nepotul lui Ion Dimăncescu, avea să găsească printre lucrurile bunicului său, un jurnal.


Un jurnal de cercetaș. A mai găsit insigne, o emlemă, fotografii și publicații îngălbenite, de pe vremea când cercetășia avea un rol important, iar in România existau peste 9000 de cercetași. E vorba de perioada Primului Război Mondial.


Când a crescut, Alin Dimăncescu a realizat că are acasă o mică avere, care ar putea sa-și găsească locul într-un muzeu.


Jurnalul unui cercetaș


Jurnalul lui Ion Dimăncescu este ținut la zi, în anii 1915 și 1916 (până la înrolarea acestuia ca voluntar la școala de ofițeri, în toamna anului 1916, imediat după intrarea României în război). Aparent, sunt descrise acolo lucruri simple.



Tinerii își luau rucsacul în spinare și plecau în excursii cu cortul, încercând să aplice tot ce citeau în revista franțuzească despre cercetași.


Învățau să facă focul, să monteze cortul, să aibă grijă de natură, să se orienteze în pădure și să citească semnele naturii : când vine ploaia, unde e Nordul și cum să se ferească de animalele sălbatice.


Aproape de fiecare dată, în excursiile lor, cercetașii aveau un obiectiv: vizitau o mânăstire sau un muzeu, organizau competiții sportive sau se întâlneau cu oameni interesanți.


Era – la început – o modalitatea educativă de a petrece timpul liber.


Iată, de exemplu, ce nota Ion Dimăncescu în jurnal, pe 7 februarie 1916:


Adunarea la ora 9 dimineața la liceul Lazăr. De aci în coloană de marș plecăm cu Dl. Nedelcu la sala “Ovidiu” din Calea Moșilor unde Centuria a IV-a susține o șezătoare. Șezătoarea se deschide cu imnul regal intonat de corul centuric. Un cercetaș spune Legea Cercetașului. Apoi vorbește domnul instructor Ștefănescu. Mai mulți cercetași recită diferite poezii. Are loc și o mică piesă improvizată de un cercetaș, cu subiect cercetățesc. Se mai cânta câteva coruri și în cele din urmă serbarea ia sfârșit cu “Banul Mărăcine”. De aci toti cei ce avem merinde plecăm spre Mânăstirea Plumbuita . Aci ajungem la ora 1 d.am. Tăiem lemne, facem un foc bun și începem a lua masa. După masă facem exerciții. Vizităm mănăstirea înauntru. Dl. Nedelcu ne explică ecoul și propagarea sunetului la diferite distanțe. La ora 4½ pornim spre gara Bolintineanu. Drumul e foarte anevoios, din cauza noroiului. O luăm apoi pe șoseaua Floreasca și de aci dăm în strada Dorobanți unde ne despărțim, luându-și fiecare drumul spre căminul său.”



Legea și jurământul cercetașilor


Cine era cercetaș trebuia să cunoască și să respecte Legea Cercetașilor, care are 11 reguli aparent simple, de bun simț, pe care ar fi trebuit să le respecte oricine – indiferent dacă era cercetaș sau nu.


Prima, și poate cea mai importantă, este aceea care spune că cercetaşul trebuie să-și iubească patria.



Apoi, să fie demn de încredere, să fie loial, util pentru ceilalți, fără să aștepte recompense, să fie politicos cu toată lumea, indiferent de vârstă sau de poziție socială, să fie prietenos, curajos şi încrezător în forţele proprii (are tăria convingerilor chiar când ceilalţi îl ironizează sau ameninţă), este optimist (caută întotdeauna partea luminoasă a lucrurilor şi încearcă să-i facă fericiţi pe ceilalţi din jurul său).


La fel de important era ca un cercetaș că fie…econom, credincios, disciplinat și – nu în ultimul rând – să fie bun și să se străduiască să facă în fiecare zi o faptă bună, oricât de neînsemnată ar fi ea.


De exemplu, Ion Dimăncescu povestește cu naivitate o astfel de faptă bună în jurnalul său. 6 Mai, 1915:


“Astazi 6 Maiu la 12 când am ieșit de la școală, pentru că îmi era sete m-am oprit la poarta să-mi iau o înghețată. Aveam un leu neschimbat. Cu restul și grăbit pentru a nu mă vedea un grup de profesori, plec uitînd a da omului leul. Merg până aproape de casă când îmi aduc aminte că am uitat să-i dau omului francul. Numaidecât, ca un bun cercetaș, mă întorc înapoi. Omul și uitase. Îi dau francul, spre marea bucurie a lui. Drept răsplată omul îmi dădu o înghețată mare, care îmi potoli căldura cea mare din mine, căci fugisem tare ca să prind pe moșul cu înghețata tot la școală.”


Mai exista, așa cum spuneam, un jurământ sau o promisiune a cercetașilor, care sună așa:


Promit pe onoarea mea să fac tot ce este posibil pentru: a servi patria mea România și credința mea, a ajuta pe aproapele meu în orice moment, a mă supune Legii Cercetașului.


De fapt, atât legile, cât și jurământul, sunt valabile și astăzi. De la ele a rămas, probabil, expresia folosită și de cei care nu sunt cercetași: “pe onoarea mea” sau “pe cuvântul meu de cercetaș”, ceea ce arată că dacă un cercetaș iși dădea cuvântul, te puteai baza pe el.


Cercetașul Regele Mihai și Cercetașa Ecaterina Teodoroiu


De-a lungul timpului, mai multe personalități au fost alături de cercetași, iar unii chiar s-au înscris în organizație.


Este vorba de Nicolae Iorga, Simion Mehedinti, Ion G. Duca, Gheorghe Munteanu Murgoci, Alexandru Borza, Gheorghe Adamescu, dar și Regele Mihai, Mircea Eliade sau Ion Ratiu.



Iar dacă, la început, din organizațiile și patrulele de cercetași făceau parte doar băieți, în 1930 se înființează și Asociația Cercetașele României.


Cea mai cunoscută membră a fost Ecaterina Teodoroiu care, după ce a fost cercetașă, s-a înrolat în Armata Română.


De fapt, perioada cea mai importantă din Istoria Cercetășiei a fost Primul Război Mondial, în care cercetașii au avut un rol important, în linia a doua a frontului.


Au ajutat Armata ca sanitari, brancardieri, curieri, telefoniști sau factori poștali. Poetul Radu Gyr, de exemplu, în toamna anului 1916, când avea numai 11 ani, se oferă voluntar, fiind cercetaş brancardier pe una dintre ambulanţele trase de cai, lângă trupele de la Târgu-Jiu.



Cercetașii devin Străjeri, iar Străjerii … Pionieri


După Primul Război Mondial, perioadă în care în România erau peste 9000 de cercetași, importanța și activitatea organizației scade, iar în ianurie 1937 cercetășia se desființează și este înlocuită de Straja țării, aceasta fiind singura organizație de stat "pentru îndrumarea și conducerea tineretului în ceea ce privește educația fizică, moral-religioasă, socială și națională".


Totul funcționa, însă, în sistemul totalitar creat de Regele Carol al II-lea. Cu toate acestea, o mare parte dintre personalitățile care sprijiniseră ideea se regăsesc în noua mișcare, devenită obligatorie.


Noua organizație va rezista, însă, doar 4 ani, până în toamna anului 1940, la abdicarea Regelui Carol al II-lea.


Străjerilor le urmează, după al Doilea Război Mondial, Organizația Pionierilor și Uniunea Tinerilor Comuniști, care aveau în comun cu cercetașii doar cravata de la gât.


Organizația Cercetașilor s-a reînființat după 1990.