• Lumea in Stiri

O zona spectaculoasa din Romania aspira la titlul de Geoparc UNESCO/ Video


Racoșul de Jos este un complex geologic aflat în împrejurimile oraşului Rupea, din judeţul Braşov. De fapt, cam la o oră de Brașov.


Este o zonă de-a dreptul spectaculoasă, dar mai puțin cunoscută. Nu este foarte vizitat, pentru că nici drumul nu este foarte accesibil.


Roci bazaltice stranii, ape sărate, vulcani noroioşi, o rezervaţie de protecţie a păsărilor şi o păşune care găzduieşte stejari bătrâni de peste 500 de ani – totul pe o suprafață de 27.000 de hectare.


Autoritățile vor să includă zona în reţeaua Unesco, ceea ce ar aduce turişti străini în zonă, dar şi posibilitatea de a obţine finanţări pentru protejarea şi promovarea obiectivelor.


Lacul de la Racoş este renumit pentru culoarea apei care în razele soarelui seamănă cu cea a smaraldului, de aici şi numele “lacul de smarald”. Are o adâncime de 15 m, iar culoarea este dată de alge şi mineralele care s-au dizolvat din rocă.





La nici 30 de minute distanţă, la Merchiașa se află două fântâni cu apă sărată şi cea mai mare pășune cu stejari seculari în ţară.


Aici se afla un arbore, supranumit “Bătrânul Carpaţilor” care are aproape 900 de ani.

Nu departe, se află vulcanii noroioşi şi rezervaţia de păsări din apropierea localităţii Homorod.





Acolo putem observa, cu puţin noroc, egrete şi berze negre, raritaţi în România.

Totul ar urma să fie inclus într-un parc geologic, aspirant la tilul de geoparc UNESCO.

Viitorul geoparc include mai multe castele şi biserici fortificate.


O altă atracție în zonă sunt coloanele de Bazalt.



Aceste formațiuni au luat naștere prin răcirea rapidă a lavei vulcanice, având înălțimi între 10-15 metri și alcătuiesc o arie protejată de interes național.

Coloanele de Bazalt se intind pe o suprafață de 1,10 hectare si au o vechime de peste un milion și jumătate de ani, iar ele sunt mărturia activităților vulcanice din zonă, din Munții Perșani din Carpații Orientali.

Despre Coloanele de Bazat se spune că au energie pozitivă, iar dacă stai în preajma lor starea ta de sănătate va fi una mult mai bună.


În apropiere se află și vulcanul stins, într-o zonă cu o vegetație mai săracă, roșiatică. În trecut, pe aceste locuri se exploata zgura vulcanică. Acum nu se mai exploateaza deoarece a fost declarată zonă protejată și rezervație (Geoparcul Perşani).





Peisajul rămas în urma exploatărilor e deosebit de pitoresc . Iar pentru un pasionat de geologie, locul e perfect pentru a studia toate tipurile de zgură, cenuşi, piatră ponce, bombe vulcanice, bazalturi, lavă întarită etc.


Geologii spun că locul este asemănător cu cel de la vulcanul Etna din Italia, unde se găsesc aceleași tipuri de roci și culori.


Până acum un singur loc din România a primit titlul de Geoparc Internaţional UNESCO. Este vorba despre cel aflat în Țara Hațegului. Ţinutul Buzăului aspiră la acelaşi titlu, așa cum am scris aici: https://www.lumeainstiri.com/post/%C8%9Binutul-buz%C4%83ului-ar-putea-deveni-geoparc-unesco

56 views0 comments