• Lumea in Stiri

Obiectiv ratat de Uniunea Europeană in Campania de vaccinare


Nici unul dintre statele Uniunii Europene nu a reușit să atingă pragul de 80%, rata de vaccinare propusă până finalul lunii martie pentru cadrele sanitare şi persoanele de peste 80 de ani, arată cifrele publicate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

În medie, la nivelul Uniunii Europene, doar 56,7% dintre persoanele de peste 80 de ani şi puţin peste 60% dintre cadrele medicale au primit măcar o primă doză de vaccin.

În ceea ce privește numărul celor cărora le-a fost administrată şi doza de rapel, procentele sunt și mai mici: doar 27,4% dintre persoanele de peste 80 de ani şi 47% dintre cadrele medicale au încheiat procesul de imunizare.

În plus, în ciuda eforturilor de a distribui în mod echitabil vaccinurile între state, rata de vaccinare diferă considerabil. În Bulgaria, de exemplu doar 5,1% dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani au fost vaccinate cu prima doză, în timp ce Malta a raportat un procent de 95,3% și Irlanda 94,1% la aceeaşi grupă de vârstă.

La fel de mult variază şi rata de vaccinare a personalului medical: pe primul loc este Ungaria, care a anunțat că, practic, a vaccinat toate cadrele din sistemul sanitar, în timp ce Danemarca a anunțat că a vaccinat doar 10,4%.

Evaluarea generală este, însă dificilă, pentru că nu toate statele din uniunea Euroapeană au anunțat care este rata de vaccinare în rândul personalului medical.

În lume, lider în campania de vaccinare este Israelul, care a cheltuit aproximativ 785 milioane de dolari pentru achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19.


Cu o populaţie în jur de 9 milioane de locuitori, Israelul a demarat campania de vaccinare încă din 19 decembrie.