• Lumea in Stiri

Omul Zilei- Alexandru Bocanet


Anda Călugăreanu, Doina Badea, Olimpia Panciu și Toma Caragiu, alături de Dan Tufaru, Florian Pittiș sau Cornel Patrichi, sunt doar câțiva dintre marii artiști consacrați de emisiunile regizate de „Andu”, cum îI spunea prietenii lui Alexandru Bocăneț.


Născut la `15 februarie 1944, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografie în 1968 Alexandru Bocăneț a rămas în istoria show-rilor de televiziune în care se juca cu imaginile, planurile şi unghiurile de filmare, dar şi prin colaborarea cu cei mai talentaţi artişti.

Printre cei mai apropiați colaboratori ai lui Alexandru Bocăneţ au fost realizatorul de emisiuni Ovidiu Dumitru (la ''Profil pe 625 de linii'') şi coregraful Cornel Patrichi (cei doi au realizat emisiuni de divertisment din 1968 până în 1977, inclusiv celebra emisiune ''Gala Lunilor'').

Nu au lipsit cei mai apreciați compozitori și textieri ai momentului, orchestra condusă de Sile Dinicu şi costumele spectacolelor semnate de Doina Levintza.

''Un orfelin iubea o orfelină'' şi ''Gloria nu cântă'' sunt cele două filme pe care Alexandru Bocăneț le-a dus la bun sfârșit, potrivit site-ului cinemagia.ro.


Pentru televiziune a realizat spectacolele ''În noaptea asta toată lumea e a mea'', ''Vreau să spun!'' și ''Bună seara, Domnule Wilde!''.



Alexandru Bocăneț a murit, alături de bunul său prieten, Toma Caragiu, la cutremurul din 4 martie 1977.

Avea doar 33 de ani. În mermoria talentului său, Studioul 3 al Televiziunii Române îi poartă numele.